Jurnalul.ro Special Perspectiva parlamentarelor. Opțiunea bucureștenilor: dezastruoasă pentru PNL, cruntă pentru USR

Perspectiva parlamentarelor. Opțiunea bucureștenilor: dezastruoasă pentru PNL, cruntă pentru USR

de Ion Alexandru    |   

Cel mai recent sondaj de opinie realizat la nivelul Capitalei, în perspectiva alegerilor parlamentare, arată că atât votanții PSD, cât și votanții PNL și ai USR preferă să pună ștampila pe un partid, și nu pe o alianță electorală. Acest lucru periclitează serios accederea în viitorul Legislativ a unor partide „satelit”, care s-au lipit mai ales de USR la ultimele alegeri europarlamentare și locale din 9 iunie. Este vorba despre PMP și Forța Dreptei. AUR, în schimb, și-a triplat intenția de vot, la București, față de rezultatul obținut în anul 2020. Raportat la aceste statistici, scorul USR este în scădere cu peste 9 procente, al PNL - cu 8,5 procente, însă scorul PSD este aproape identic cu cel de acum patru ani.

Prima cercetare sociologică realizată după consumarea alegerilor europarlamentare și locale din 9 iunie a fost realizată, la nivelul municipiului București - fief constant de dreapta -, de către CURS, la mijlocul lunii trecute. La întrebarea: „Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, dumneavoastră cu ce partid politic/alianță politică ați vota?”, 40 la sută dintre respondenții din Capitală au răspuns „Alianța PSD-PNL”. 

Pe locul al doilea, cu 25%, se situează Alianța Dreapta Unită (USR - PMP - Forța Dreptei), iar pe locul al treilea se află AUR, cu 13 procente. Potrivit aceluiași sondaj, răspunsurile la întrebarea specifică arată că ar mai face pragul electoral, dar doar la nivelul Bucureștiului, formațiunile REPER și PUSL, cu câte 7 la sută, și SOS România, cu 5 pocente.

Răspunsurile sunt și mai interesante, luând în considerare raportarea lor la rezultatele culese ca urmare a întrebării: „Alegerile locale au avut loc pe 9 iunie 2024. Dumneavoastră cu ce partid/alianță politică ați votat?”. Ei, bine, pe primul loc s-a situat Alianța Dreapta Unită, cu 28%, ceea ce înseamnă cu trei procente mai mult decât intenția de vot a acelorași respondenți de la viitoarele alegeri parlamentare. PSD a fost votat de 27%, iar PNL de 15%, ceea ce, însumate, aceste procente dau 42%, cu două procente mai mult decât în perspectiva alegerilor generale. AUR a primit 9% din voturile celor întrebați, cu 4% mai puține decât intenția de vot pentru parlamentare. REPER a primit 8% din voturi, cu un procent mai mult decât intenția pentru Parlamentul României. PUSL a primit același procent, de 7%, în timp ce SOS România s-ar situa sub pragul electoral, cu 4 la sută.

 

Cine câștigă și cine pierde dacă se merge separat la aceste alegeri

Lucrurile se complică și mai mult atunci când intervievații au fost chestionați în legătură cu intenția de vot la viitoarele alegeri parlamentare, dacă ar avea de ales strict între partide politice, și nu între eventuale alianțe politice sau electorale.

Astfel, PSD ar obține 26% din voturi, cu un procent mai mult decât scorul obținut  din răspunsurile celor chestionați la întrebarea cu cine au votat la alegerile pentru Consiliul General al Municipiului București la alegerile locale din data de 9 iunie 2024. 

Pe locul al doilea, cu 21 la sută, se află USR. Din această perspectivă, partenerii progresiștilor de la alegerile din 9 iunie au o singură șansă de a accede în Parlamentul României. PMP este cotat în sondajul CURS cu o intenție de vot de 4%, iar Forța Dreptei - cu doar 3 procente.

Partidul Național Liberal ar obține, de unul singur, în București, la alegerile generale doar 15%, procentul fiind identic cu cel obținut de la alegătorii chestionați la alegerile din 9 iunie. AUR ar obține doar 12 la sută, REPER - 6 procente și PUSL - 6 procente. Acest lucru arată că, dacă PSD candidează separat de PNL la aceste alegeri, PUSL pierde un procent, față de o alianță electorală a celor două partide mari la alegerile parlamentare. Tot un procent ar pierde și REPER, dacă USR ar merge separat de PMP și Forța Dreptei.

 

Realitatea zdrobitoare de la localele din 9 iunie

Raportând aceste răspunsuri la rezultatele oficiale de la Biroul Electoral Central, în urma centralizării voturilor valabil exprimate la scrutinul din 9 iunie 2024 pentru alegerea reprezentanților în Consiliul General al Municipiului București, marile partide se mențin la aceeași cotă. 

Însă, dacă raportăm aceste rezultate cu sondajul de opinie al CURS din luna aprilie, pentru unii dintre jucătorii politici lucrurile ridică deja semne de îngrijorare.

La alegerile pentru CGMB, Alianța Dreapta Unită (USR - PMP - Forța Dreptei) a obținut primul loc, cu 27,6%, în timp ce în sondajul din aprilie, ADU era cotată cu 23 de procente, ceea ce înseamnă că, la vot, a luat cu 4,6% mai mult. PSD, care era cotat în sondaj cu 33%, a obținut doar 26,5%, cu 6,5% mai puțin. PNL avea în sondajul de opinie citat o intenție de vot de 17%, dar a obținut 12,5%, cu 4,5% mai puțin. PUSL, în schimb, care era cotat cu 8% în sondaj, a obținut la vot 9,3% cu 1,1 procente mai mult. AUR a primit, pentru Consiliul General, 8,1 la sută, iar în sondajul de opinie avea o intenție de vot de 10 la sută, ceea ce înseamnă o scădere de 1,9 procente.

 

Cum au evoluat principalii competitori în ultimii patru ani din punct de vedere electoral

Cea mai elocventă radiografie a evoluției intenției de vot, la alegerile generale, a principalelor partide politice competitoare o reprezintă suprapunerea rezultatelor din ultimul sondaj CURS, realizat în luna iunie a acestui an, cu rezultatele oficiale ale alegerilor parlamentare din anul 2020, la nivelul municipiului București.

PSD a luat, acum patru ani, în Capitală, 26,17% la Camera Deputaților și 27,12 la sută la Senat. Media este de 26,65 de procente. Astăzi, PSD ar obține, în București, 26% din voturi, situația prezentându-se aproape identic.

PNL a fost votat, la alegerile generale din anul 2020, la nivelul Capitalei, de 25,62% dintre alegători pentru Camera Deputaților, și de 21,41%, pentru Senat, ceea ce înseamnă o medie de 23,5%. Acest lucru înseamnă o scădere de 8,5 procente, având în vedere că intenția de vot din 2024 este de 15%.

USR a obținut, la alegerile parlamentare de acum patru ani, o medie de 29,28% în București, iar intenția de vot exprimată în 2024, tot în București, pentru USR este de 21%, ceea ce înseamnă o pierdere de 9,28%.

AUR a primit, în 2020, la alegerile parlamentare, în Capitală, 4,98% din voturi, iar în 2024 este cotată cu o intenție de vot, tot în Capitală, de 12 procente, ceea ce înseamnă aproape o triplare a bazinului electoral.

La nivel național, la alegerile parlamentare din anul 2020, PSD a obținut 29,11 la sută din voturi, PNL a obținut 25,38% din voturi, USR a obținut 15,61% din voturi, iar AUR a obținut 9,12% din voturi.

Subiecte în articol: sondaj capitala alianta electorala partid
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri