Jurnalul.ro Ştiri Politică Sorin Grindeanu anunță că PSD va depune mai multe amendamente la buget

Sorin Grindeanu anunță că PSD va depune mai multe amendamente la buget

PSD va depune mai multe amendamente la buget, anunță prim-vicepreședintele Sorin Grindeanu: „Nu e deloc adevărat că nu se poate, că nu sunt bani, cum susține Cîțu”, a afirmat acesta.

„Nu e deloc adevărat că nu se poate, cum spune Guvernul, că nu sunt bani cum susține Cîțu pentru a-și justifica neputința sau neștiința. Există o alternativă mai bună la actualul buget de austeritate”, a declarat duminică, într-o conferință de presă, Sorin Grindeanu.

Acesta a spus că PSD are un buget alternativ în care demonstrează „că se poate mai bine decât spune coaliția”. Bugetul PSD se încadrează aproximativ în același deficit și cu venituri bugetare puțin mai mari decât cel prezentat de Guvernul Cîțu, însă social-democrații propun creșterea gradului de colectare a taxelor prin combaterea evaziunii, recuperarea arieratelor și creșterea bazei de impozitare, ceea ce înseamnă creșterea numărului de firme și salariați.

„Consiliul Fiscal i-a spus lui Cîțu că nu poți crește o economie doar cu austeritate și că este nevoie și de o creștere a veniturilor bugetare. Consiliul Fiscal a spus că Guvernul nu are de gând să crească colectarea veniturilor la buget. România rămâne țara din UE cu cea mai mică pondere a veniturilor din PIB: 31% față de media de 46% în UE. Nu sunt bani la buget pentru că Guvernul nu se atinge de evaziunea de peste 100 de miliarde de lei, de arieratele neîncasate la buget de peste 35 miliarde de lei. Povara austerității este pusă pe salariații bugetari, pensionari și studenți”, a afirmat prim-vicepreședintele PSD.

Amendamentele PSD vizează, printre altele, creșterea alocațiilor pentru copii din 1 martie de la 427 de lei la 600 de lei, pentru copiii până la 2 ani și copiii cu handicap și de la 214 de lei la 300 de lei pentru copii între 2 și 18 ani. PSD vrea bani de la buget pentru construcția a 200 de centre medicale comunitare și 50 de centre de asistență medicală de specialitate.

Un alt amendament vizează creșterea, din 1 martie, a salariilor personalului didactic și ale asistenților sociali din sistemul sanitar la nivele stabilite în legea salarizării pentru anul 2022.

O altă propunere este acordarea de vouchere de 400 de euro pentru nașterea fiecărui copil și stimul de inserție de 50% pentru angajarea persoanelor calificate la un salariu mai mare decât salariul minim.

De asemenea, PSD vrea creșterea pensiei minime din 1 martie de la 800 de lei la 984 de lei pentru vechime mai mică de 10 ani și de la 800 de lei până la 1.107 lei pentru vechime mai mare de 10 ani.

Deficitul propus de PSD este de 7,26, adică aproximativ ca cel din bugetul Guvernului Cîțu, însă, spune Grindeanu, prioritățile sunt altele. „Guvernul propune austeritate, tăieri, reduceri, iar toate aceste lucruri nu pot duce la dezvoltare, a spus-o inclusiv Consiliul Fiscal. Dacă nu ai măsuri prin care să stimulezi economia, să crești economia, se repeta istoria, pățești ce s-a întâmplat în 2010-2011”.

Întrebat dacă PSD are un amendament și pentru biserica, Grindeanu a răspuns: „Sigur că da. Este, din câte știu, cel mai mic buget propus, aproape inexistent pentru acest capitol și avem semnale din partea lor și un strigăt care s-a transmis la fiecare parlamentar PSD că ceea ce se propune Guvernul este o bătaie de joc la adresa cultelor”. Întrebat ce sumă prevede amendamentul PSD pentru culte, social-democratul a răspuns doar că detalii vor fi oferite de colegii săi.

Totodată, Sorin Grindeanu a declarat că, în final, PSD va avea câteva mii de amendamente, deoarece sunt multe și pe fiecare județ în parte. Numai pentru județul Timiș există aprocimativ 200 de amendamte.

În ce privește susținerea în Parlament, Grindeanu a afirmat că semnalul a venit la votul moțiunii simple la adresa lui Vlad Voiculescu: „Am discutat și cu parlamentari liberali, foarte mulți mi-au spus că dacă ar fi vot secret, ar vota

Premierul Florin Cîțu anunța că a fost aprobat bugetul pe anul 2021 și va fi trimis Parlamentului pentru aprobare. Premierul spunea că își dorește ca parlamentarii să nu depună amendamente care să mărească deficitul.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: sorin grindeanu psd buget
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri