Jurnalul.ro Ştiri Politică Sorin Grindeanu: Aproape toată lumea are senzaţia că PSD se îndreaptă spre prăpastie

Sorin Grindeanu: Aproape toată lumea are senzaţia că PSD se îndreaptă spre prăpastie

Fostul premier Sorin Grindeanu a declarat luni seara că este preocupat alături de ceilalţi social-democraţi în ceea ce priveşte viitorul PSD, întrucât ''aproape toată lumea are senzaţia" că acest partid se îndreaptă "spre prăpastie''.

''Eu am discutat şi cu Victor Ponta, inclusiv ieri, şi cu Cătălin Ivan şi cu actuali membri PSD. Şi fie că e vorba de cei doi sau de actuali membri cu funcţii de conducere în partid, la toţi există această preocupare: unde se duce, care este direcţia în care merge PSD, pentru că aproape toată lumea are senzaţia că ne îndreptăm pas cu pas spre prăpastie sau spre dat cu capul în zid. Există această preocupare pe care o am şi eu. (...) Toate lucrurile care pot duce într-un final, pe această zonă de stânga, la o revitalizare, sunt bune'', a afirmat Sorin Grindeanu la TVR1.

Fostul premier a spus că nu a luat încă o decizie, dar că va merge alături de Victor Ponta în construcţia unei noi formaţiuni, subliniind că va ţine cont şi de ceea ce se va întâmpla în PSD Timiş, organizaţie pe care a condus-o până când Liviu Dragnea l-a exclus din partid.

''Eu nu am o decizie pe care să o iau în acest moment, să spun da, vreau în continuare, chiar dacă m-au exclus (...). Eu merg pe o zonă alături de Victor şi de alţii în construcţia unei noi formaţiuni. Asta am discutat cu Victor Ponta, el este foarte hotărât, eu vreau să mă mai gândesc în această lună, în funcţie şi de ceea ce se va desfăşura, de exemplu, în judeţul Timiş'', a declarat Grindeanu.

Grindeanu a mai afirmat că pentru el contează foarte mult faptul că a reuşit împreună cu colegii săi social-democraţi din Timiş să formeze o echipă ''în sensul bun al cuvântului'' şi au câştigat alegerile locale şi parlamentare într-un fief al dreptei, acolo unde PSD nu a câştigat niciodată, în mod tradiţional.

''Asta nu a făcut-o Sorin Grindeanu singur, ci împreună cu echipa de acolo. Pentru mine contează foarte mult modul în care va fi tratată această organizaţie. (...) Eu am lăsat PSD în judeţul Timiş cu 40%, atât am avut la parlamentare, iar la alegerile locale - peste 39%. Am câştigat şi am bătut dreapta în Timiş şi la locale şi la parlamentare'', a spus Grindeanu. www.agerpres.ro

Subiecte în articol: sorin grindeanu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri