Jurnalul.ro Ştiri Externe Spania a suspendat sesiunea Parlamentului din Catalonia de luni

Spania a suspendat sesiunea Parlamentului din Catalonia de luni

Curtea Constituţională a Spaniei a suspendat sesiunea Parlamentului din Catalonia, planificată pentru luni, în încercarea de a opri posibila declaraţie de independenţă a preşedintelui Cataloniei, Carles Puigdemont, scrie The Guardian.

Într-un discurs televizat, miercuri seară, Puigdemont a spus că guvernul său plănuieşte să ducă rezultatele referendumul de duminică în Parlament, în următoarele zile. “Trebuie să reprezint toţi cetăţenii Cataloniei”, a spus Puigdemont, care a cerut, în repetate rânduri, dialog cu Madridul. “Duminică am avut un referndum sub cele mai dificile circumstanţe şi am dat un exemplu referitor la cine suntem. Pacea şi acordul fac parte din noi. Trebuie să aplicăm rezultatele referendumului. Trebuie să prezentăm rezultatele referendumului în Parlament”, a mai spus acesta.

Vorbind înainte ca instanţa să ia o decizie, prim-ministrul Spaniei, Mariano Rayoj, a avertizat că situaţia poate escalada, dacă guvernul Cataloniei urmează calea unei declaraţii unilaterale.

“Este vreo soluţie? Da, este.”, a spus Rayoj pentru agenţia de ştiri a Spaniei.”Iar cea mai bună ar fi întoarcerea către legalitate şi cea mai rapidă confirmare posibilă că nu va exista o declaraţie unilaterala de independenţă, pentru că aşa încă poate fi evitat răul.”.

Într-un interviu pentru publicaţia germană Bild, Puigdemont a declarat, joi, că nu elimină posibilitatea de a fi arestat, dar că nu îi este frică. “Nu mai sunt surprins în legătură cu acţiunile guvernului Spaniei”, a spus acesta. “Arestarea mea este, de asemenea, posibilă, lucru care ar fi un pas barbar”.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri