Jurnalul.ro Ştiri Social Spaţiul aerian al României, păzit de avioane de luptă canadiene

Spaţiul aerian al României, păzit de avioane de luptă canadiene

Forţele Aeriene Regale Canadiene vor asigura, în următoarele patru luni, misiuni de poliţie aeriană în România. Forţele Aeriene Regale Canadiene vor disloca în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu aproximativ 135 de militari şi cinci aeronave CF-18 Hornet, urmând să execute misiuni alături de Forţele Aeriene Române. 

Cele cinci aeronave CF-18 Hornet şi personalul aeronautic sunt detaşate de la Escadrila 425 Aviaţie din Bagotville, Quebec, personalul de sprijin fiind asigurat de două structuri de aviaţie din aceeaşi garnizoană canadiană, RCAF 2 Wing, respectiv RCAF 3 Wing. 
 

„Misiunile desfăşurate în comun vor contribui la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi a celei de descurajare, precum şi la consolidarea interoperabilităţii între Forţele Aeriene Române şi cele canadiene”, se arată într-un comunicat MApN

Forţele Aeriene Regale Canadiene au preluat misiunea de Poliţie Aeriană întărită (Enhanced Air Policing) de la Forţele Aeriene Regale ale Marii Britanii, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu. Activitatea a avut loc în prezenţa ambasadorilor Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Andrew Noble, şi Canadei, Kevin Hamilton, iar Ministerul Apărării Naţionale a fost reprezentat de şeful Statului Major al Forţelor Aeriene, generalul de flotilă aeriană Viorel Pană. 

Canadienii, la a patra misiune în România

Poliţia Aeriană Întărită sub comandă NATO este o misiune de apărare colectivă pe timp de pace pentru protejarea integrităţii spaţiului aerian al Alianţei. Forţele Aeriene Regale Canadiene iau parte la această misiune, pe bază rotaţională cu alte naţiuni aliate, ca parte a Operaţiunii Reassurance. Operaţiunea Reassurance se referă la acţiunile militare desfăşurate de Forţele Aeriene Canadiene, începând cu anul 2014, în cadrul măsurilor NATO de asigurare şi descurajare în estul şi centrul Europei. Forţele Aeriene Regale Canadiene se află la a patra misiune în România, după cele executate în 2014 în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, din Câmpia Turzii, şi în 2016 şi 2017 în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu. În cursul disclocării în țara noastră, britanicii au interceptat în repetate rânduri avioane militare rusești deasupra Mării Negre care zburau foarte aproape de spațiul aerian NATO.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri