Jurnalul.ro Ştiri Observator Spitalul Judeţean Suceava, prezentat ca model de bune practici la Congresul Mondial de Psihiatrie Socială

Spitalul Judeţean Suceava, prezentat ca model de bune practici la Congresul Mondial de Psihiatrie Socială

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, a prezentat Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava ca model de bune practici, în cadrul Congresului Mondial de Psihiatrie Socială de la Bucureşti.

Flutur a declarat că a fost invitat să se adreseze participanţilor la Congresul Mondial de Psihiatrie Socială, ce se desfăşoară în perioada 25-28 octombrie, şi a fost prezentat Congresului de către prof. dr. Eliot Sorel, originar din Fălticeni, profesor de Politici în sănătate la Universitatea "George Washington" din Statele Unite, co-preşedinte al Comitetului ştiinţific al Congresului.

SJU Suceava a fost prezentat în cadrul congresului ca exemplu de bune practici, având în vedere tematica din acest an, respectiv "Factorii determinanţi ai sănătăţii şi accesul la îngrijire".

Flutur a subliniat preocuparea CJ Suceava pentru susţinerea spitalelor de profil din municipiul Câmpulung Moldovenesc şi oraşul Siret.

Eliot Sorel a apreciat iniţiativele şi rezultatele obţinute de Flutur, începând cu Luna Diasporei, Summit-ul RePatriot din acest an, implicarea CJ în dezvoltarea SJU Suceava, opinând că toate acestea se constituie în poveşti de succes şi exemple de bună practică.

Cu acest prilej, Flutur i-a înmânat lui Eliot Sorel distincţia "Meritul Bucovinei", ca urmare a includerii acestuia în lista personalităţilor de marcă din Diaspora cu origini sucevene.

Flutur a spus, de asemenea, că a discutat cu Sorel despre iniţierea unor proiecte de promovare şi dezvoltare a Bucovinei, cu implicarea administraţiei judeţene în care să se obţină şi sprijin din SUA.

În opinia lui Sorel, astfel de proiecte ar putea fi susţinute de Ambasada României la Washington, American-Romanian Business Council şi alţi parteneri.

Potrivit lui Flutur, proiecte financiare şi culturale ar putea fi prezentate şi în cadrul unei expoziţii privind "Dezvoltarea durabilă a Bucovinei", ce ar putea sa aibă loc în 2020 la Washington.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri