Jurnalul.ro Sport eXtrasport Sportiv din Grecia, care participă la Jocurile Olimpice, depistat pozitiv

Sportiv din Grecia, care participă la Jocurile Olimpice, depistat pozitiv

de Redacția Jurnalul    |   

Comitetul Olimpic Elen (HOC) a dat publicităţii un comunicat în care precizează că a cerut unui sportiv grec care participă la JO 2024 să părăsească Satul Olimpic după ce a fost testat pozitiv la un control antidoping, informează Xinhua.

Potrivit anunţului oficial, HOC a fost notificat luni de Agenţia naţională antidoping a Greciei (EOKAN) că sportivul respectiv a fost testat pozitiv şi, prin urmare, este suspendat imediat temporar.

Conform regulamentului, sportivul respectiv, al cărui nume nu a fost dezvăluit, are dreptul de a solicita o nouă analiză, punând la îndoială rezultatul.

Atleta greacă Eleni-Kaludia Polak, în vârstă de 28 de ani, care a luat parte la proba de săritură cu prăjina din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, a declarat agenţiei naţionale de presă elene AMNA că "o substanţă provenind din consumul de carne a fost găsită într-o probă de urină" care i-a fost recoltată.

Sportiva a adăugat că testul a fost efectuat înainte de participarea sa la întrecerea olimpică, iar "rezultatul a arătat că substanţa se afla în limite acceptabile" şi, prin urmare, a primit undă verde pentru a concura la Paris, unde nu a reuşit să se califice în finală.

Este pentru a doua oară în decurs de o lună când EOKAN a anunţat că un sportiv grec calificat la Jocurile de la Paris a fost depistat pozitiv.

Prima dată s-a întâmplat pe 16 iulie, înainte de plecarea delegaţiei Greciei spre capitala Franţei. Numele sportivului nu a fost dezvăluit nici în acel caz.

Pe 24 iulie, într-un interviu acordat unui ziar elen, sportiva greacă Kyriaki Filtisakou, specializată în probele de marş, a spus că ea a fost cea care a fost testată pozitiv. Sportiva a afirmat că nu a folosit niciodată "substanţe ilegale" şi nu ştie s-a întâmplat, dar şi-a exprimat speranţa că "adevărul va ieşi la iveală în curând", pentru a-şi putea reface imaginea.

Sursa: AGERPRES 

Subiecte în articol: sportiv grecia depistat pozitiv
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri