Platforma spune că acest lucru va fi util când vine vorba de „reluarea unui podcast pus pe pauză, găsirea muzicii ascultate săptămâna trecută sau, în sfârșit, redarea acelui album sau audiobook salvat”. Această pagină înlocuiește secțiunea „Listening History” și va funcționa atât pentru utilizatorii care folosesc un abonament gratuit, cât și pentru cei Premium.
Pentru a accesa secțiunea, utilizatorii trebuie doar să apese pe imaginea de profil, să deschidă bara laterală și să dea clic pe Recents. Toate melodiile și podcasturile vor fi listate în ordine cronologică, dar există câteva filtre disponibile pentru a ajuta la restrângerea căutării.
Spotify mai spune că utilizatorii vor putea găsi această pagină derulând feed-ul Home. Instrumentul s-a lansat luni pentru dispozitivele care folosesc iOS și Android, dar ar putea dura ceva timp înainte de ca acesta să ajungă la fiecare utilizator din întreaga lume.
(sursa: Mediafax)