Orchestra Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian, alături de cele 6 personalităţi culturale marcante, propun publicului să uite de grijile cotidiene şi să descopere fascinante poveşti de succes, însoțite de acordurile muzicale romantice nemuritoare, în cadrul unei noi serate, marca Stagiunea Valorilor.
Stagiunea Valorilor este un proiect original al Asociației Culturale Club M al cărei președinte fondator este tânărul muzician Matei Bucur Mihăescu. Având ca obiectiv ridicarea nivelului de educație culturală, identificarea, susținerea și promovarea tinerilor talentați, promovarea artei frumosului și a valorilor autentice românești, acest generos proiect are alături parteneri valoroși precum Opera Națională București, Teatrul de Revistă Constantin Tănase, Muzeul Național George Enescu, Casa de Cultură a Studenților Grigore Preoteasa, Teatrul Tineretului Excelsior, Fundația Europeană Nicolae Titulescu și diferite trusturi media.
Aflată la cel de-al IX-lea sezon, Stagiunea Valorilor se desfășoară în acest an în parteneriat cu Teatrul Național de Operetă și Musical Ion Dacian, într-un format original, propus de managerul Radu Petrovici, intitulat Opereta Lounge.
Într-un cadru modern, interactiv și nonconformist, publicul, artiștii și invitații speciali au ocazia să își împărtășească reciproc apetitul pentru cultură, pentru actul de creație de calitate și să abordeze fără perdea aspecte care preocupă societatea românească.