"Preşedintele Joseph R. Biden, împreună cu vicepreşedintele Kamala Harris au discutat astăzi cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, pentru a-i reitera că Statele Unite nu vor recunoaşte niciodată anexarea de către Rusia a teritoriilor ucrainene. Preşedintele Biden s-a angajat să continue cât va fi necesar susţinerea Ucrainei în acţiunile de apărare faţă de agresiunea rusă, inclusiv prin furnizarea astăzi a unui nou pachet de asistenţă pentru securitate în valoare de 625 de milioane de dolari, care va include sisteme mobile de artilerie HIMARS, alte sisteme de artilerie, muniţie şi vehicule blindate", anunţă Preşedinţia SUA, potrivit unui comunicat vizualizat de agenţia MEDIAFAX.
"Preşedintele Biden a afirmat disponibilitatea continuă a Statelor Unite de a impune costuri severe pentru orice persoană, entitate sau ţară care oferă susţinere anexărilor anunţate de Rusia. Preşedintele SUA a salutat succesul acordului care a permis exporturile în siguranţă de cereale ucrainene pe pieţele mondiale şi consideră că este necesar ca exporturile să continue. În plus, preşedintele Biden a menţionat acţiunile în curs ale Statelor Unite de a ralia comunitatea internaţională la eforturile Ucrainei de a-şi apăra libertatea şi democraţia, aşa cum prevede Carta Naţiunilor Unite", subliniază Casa Albă.
În total, Statele Unite au oferit Ucrainei asistenţă militară în valoare de peste 17,5 miliarde de dolari de la începerea mandatului preşedintelui Joseph Biden şi în valoare de 19,65 miliarde de dolari de la anexarea Crimeei de către Rusia, în 2014.
(sursa: Mediafax)