Jurnalul.ro Ştiri Locale Stația de metrou Pipera va fi închisă pentru trei zile

Stația de metrou Pipera va fi închisă pentru trei zile

Stația de metrou Pipera se va închide în perioada 15 - 17 iulie, pentru modernizarea sistemului de control acces, iar trenurile vor circula doar până la și de la stația Aurel Vlaicu, informează, marți, Metrorex.

"Metrorex informează călătorii că, în perioada 15.07.2017 — 17.07.2017, se va închide stația de metrou Pipera pentru modernizarea sistemului de control acces, timp de trei zile, din care doar o zi lucrătoare. În această perioadă, trenurile de metrou vor circula cu călători doar până la/de la stația Aurel Vlaicu", spune compania, într-un comunicat remis AGERPRES.

Metrorex precizează că a informat autoritățile locale și RATB cu privire la desfășurarea proiectului de modernizare, precum și a modificărilor apărute în graficul de execuție, și a solicitat sprijin pentru preluarea călătorilor cu ajutorul transportului în comun de suprafață, pentru perioadele în care se vor desfășura lucrări în stațiile cu un singur acces.

AGERPRES

Subiecte în articol: metrou pipera
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri