La o lună după izbucnirea scandalului de la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti (SUUB), în care asistenţii medicali acuzau, printre altele, că instrumentele cu care operează sunt „sterilizate” cu apă şi săpun sau cu soluţie Triumf, conducerea unităţii medicale a inaugurat, ieri, o nouă staţie de sterilizare. Potrivit managerului SUUB, Adriana Nica, staţia de sterilizare este asemănătoare cu „cea a Spitalului Karolinska din Suedia”, iar „instrumentarul se spală automat, nu se mai folosesc metodele vechi de sterilizare”. Chiar şi valabilitatea instrumentelor sterilizate va fi mai mare, a explicat Nica. În paralel, a fost introdus şi un sistem de monitorizare automată a procesului de sterilizare.
Staţia a fost realizată cu fonduri de la Ministerul Sănătăţii şi a costat 1,4 milioane de euro.