Incidentul a fost anunțat la 112. Este vorba despre o stație aflată în zona Vitan-Bârzești, pe strada Energeticienilor.
La fața locului au ajuns mai multe echipaje de pompieri și de la Poliție. Echipele au reușit să oprească scurgerea și s-a solicitat intervenția unor specialiști pentru golirea completă a rezervorului defect.
Pompierii au stabilit că scăpările de gaze s-au produs la un robinet. Ei au stropit cu apă rezervorul și au evacuat populația pe o rază de 100 de metri.
De asemenea, a fost montat un robinet de siguranță peste robinetul inițial, astfel încât nu se mai simte miros de gaze, au explicat pompierii.
Stația a fost închisă în urmă cu trei zile din cauza unor probleme legate de amplasament.
(sursa: Mediafax)