Jurnalul.ro Cultură Film Ștefan Bănică joacă alături de o admiratoare, în Liber ca pasărea cerului: “Cinci ani la rând am mers cu mama la spectacolele lui de Crăciun”

Ștefan Bănică joacă alături de o admiratoare, în Liber ca pasărea cerului: “Cinci ani la rând am mers cu mama la spectacolele lui de Crăciun”

Mia și Tatiana, două domnișoare simpatice și bune prietene cu Orlando, personajul interpretat de Ștefan Bănică, în serialul de comedie Liber ca pasărea cerului, care va avea premiera duminică, 21 aprilie, de la ora 20:00, la Antena 1, sunt interpretate de Alma Costin și Laila Abdel Hafiz. Cele două tinere și talentate actrițe s-au întâlnit la casting și ulterior au devenit bune prietene.

Țin minte că era o zi de iarnă ca-n povești, dar grea, cu multă zăpadă, era tot orașul blocat. Circulau două mașini mai curajoase și câteva pluguri. Nu știam cu cine voi da proba și în general asta te stresează puțin, pentru că îți dorești o compatibilitate minimă ca să poți fi optim și natural. Ochiul lucrat al Domnicăi (directorul de casting) m-a “nimerit” cu fata asta frumoasă, exotică și foarte sinceră. Pe urmă am făcut cunoștință cu ea, era – surpriză! - chiar Laila. Mi-au plăcut atitudinea și energia ei. Mi-am zis - cred că i-am zis și ei - “hai să ne distrăm, să savurăm indiferent ce va fi, am încredere că luăm”. Și așa a fost. Am intrat, ne-am simțit bine, ne-am jucat, ea a cântat, am dansat, am plâns, am improvizat. Proba a durat aproape o oră, însă noi am avut senzația că am stat 10 minute”, își amintește Alma.

A fost primul meu casting pentru ceva mai mult decât o reclamă și l-am luat din prima. Nebunie. Bine, asta și pentru că destinul, sau Domnica Cârciumaru, a adus-o pe Alma la casting la aceeași oră la care m-am dus și eu și a fost chimie din prima. În timpul castingului, Răzvan Săvescu, regizorul, ne-a întrebat dacă suntem prietene. Dar noi abia ce ne cunoscuserăm pe hol”, spune Laila.

În Liber ca pasărea cerului, Mia și Tatiana colorează fiecare aventură a lui Orlando. Îl simpatizează, îl ajută şi se contrazic între ele pe cele mai mici teme. Cele două fete locuiesc cu un etaj mai jos de apartamentul lui Orlando, unde au un salon de masaj. “Tatiana este o domnișoară foarte simpatică, pentru care viața este ușor de gestionat. Nu are chef să-și bată capul cu probleme, totul e pe pozitiv și pe Doamne-ajută să ne meargă nouă bine că de restu nu-mi pasă. Tot ce știe să facă este să mănânce și să asculte de Orlando, personajul lui Ștefan”, spune Laila despre personajul ei.

De altfel, pentru Laila a fost o ocazie extraordinară să joace alături de Ștefan Bănică, pe care îl admiră foarte mult. “Sunt îndrăgostită de filmul Liceenii, plâng mereu pe melodia Ani de liceu și cinci ani la rând am mers cu mama la spectacolele lui de Crăciun de la Sala Palatului. Vă dați seama că am încercat să nu mă comport ca o fană, dar nu știu cât mi-a ieșit”, mai spune interpreta Tatianei.

La Mia, îmi place dorința ei de a ajuta, deși urmările sunt de cele mai multe ori pe dos față de intenții, și abordarea ei naivă asupra unor probleme destul de serioase, din care se naște cel mai des și comicul. Îmi place mult că Mia este sensibilă și empatică, responsabilă și perseverentă, chiar dacă are carențe pe partea de educație și cultură. Nici la capitolul neuroni nu stă prea bine, dar asta contribuie la farmecul ei personal.”, spune Alma despre personajul ei.

Serialul Liber ca pasărea cerului, cu Ștefan Bănică și Marius Florea Vizante în rolurile principale, va avea premiera duminică, 21 aprilie, de la ora 20.00, la Antena 1. Cu această ocazie, Ștefan Bănică revine pe micul ecran, într-un serial de televiziune, după o pauză de 14 ani.

Liber ca pasărea cerului este o savuroasă comedie de situații care spune povestea a doi prieteni din copilărie, Ducu și Orlando, care se reîntâlnesc acum, la 40 de ani, când fiecare dintre ei trece printr-o criză. Atât pentru Orlando (Ștefan Bănică), un pierde-vară pentru care viața este o nesfârșită aventură, cât și pentru Ducu (Marius Florea Vizante), un meteorolog timid și ușor aiurit care își pierde serviciul, casa, mașina și e pe cale să divorțeze, libertatea pare să aibă sensuri diferite.

Din distribuția serialului mai fac parte Jojo – Cătălina Grama (Stela, sora lui Ducu), Andreea Samson (Dora, soția lui Ducu), Adrian Anghel (Ariciu’, bun prieten cu Orlando), Laila Abdel Hafiz, Alma Costin (Tatiana și Mia, prietene și vecine cu Orlando) și copiii Luminița Cercel și Tiberiu Herdea (copiii lui Ducu).

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri