Jurnalul.ro Ştiri Politică Stelian Ion, după gafa lui Predoiu: Cerem CSM să ia atitudine față de imixtiunea inadmisibilă

Stelian Ion, după gafa lui Predoiu: Cerem CSM să ia atitudine față de imixtiunea inadmisibilă

de Redacția Jurnalul    |   

Fostul ministru al Justiției, Stelian Ion, critică „imixtiunea inadmisibilă a ministrului Predoiu în activitatea magistraților” și cere Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să ia atitudine.

Stelian Ion spune că CSM, în calitate de garant al independenței justiției, trebuie să analizeze declarațiile lui Cătălin Predoiu și să sancționeze „imixtiunea - inadmisibilă într-un stat de drept - în activitatea magistraților, venită din partea unui politician. Politician care, prin această ultimă ispravă, dovedește că nu are autoritatea morală de a fi ministru al Justiției și de a face propuneri la conducerea Parchetului General, a DNA și DIICOT”..

„În loc de scuze repetate, domnul Predoiu trebuie să își prezinte demisia. A afirma, din funcția de ministru al justiției, că știi că personajul X a fost achitat definitiv, deși lucru ăsta nu s-a întâmplat în realitate, nu e o simplă gafă, o banală festă de memorie. Iar dacă o festă de memorie a unui ministru ajunge să influențeze soluționarea unui dosar, consecința trebuie să fie tot demisia, nu scuzele”, declară Stelian Ion, deputat USR și fost ministru al Justiției.

Ion precizează că explicația ministrului e neverosimilă.

„Subiectul Giorgiana Hosu este unul delicat pentru Cătălin Predoiu. A propus procuror șef la DIICOT, în ciuda avizului negativ al secției pentru procurori a CSM, pe soția unei persoane cercetate penal, iar DIICOT a ajuns să fie, de mai bine de doi ani, fără conducere plină. În al doilea rând, Predoiu se contrazice flagrant. Ba spune că a aflat soluția din mediul privat, din surse neoficiale, ba răspunde afirmativ când presa îl întreabă dacă a aflat de la avocați, procurori, judecători. Păi, procurorii și judecătorii sunt din mediul privat? N-au legătură cu statul?”, se arată într-un comunicat transmis de USR.

Potrivit USR, acum, orice soluție vor da judecătorii se va putea specula foarte ușor: „dacă dau achitare se va spune că soluția a fost la comanda/pe placul lui Predoiu, daca decid condamnare, persoanele condamnate vor spune că sunt victime și că soluția s-a dat forțat pentru că judecătorii se temeau să nu fie acuzați că au acționat la ordin. Oricum ar fi, independența celor doi judecători din completul de apel e grav afectată de afirmațiile lui Predoiu. În mod asemănător, este afectată și independența procurorului de ședință care va pune concluzii în acel dosar, mai ales că, în raport cu procurorii, ministrul justiției deține o anumită autoritate„.

„Cătălin Predoiu nu are autoritatea morală de a face propuneri la conducerea Parchetului General, a DNA și DIICOT, pentru că vedem cu ce se ocupă. Dar, până să se hotărască să demisioneze sau până să fie demis, CSM ar trebui să analizeze afirmațiile ministrului și să ia atitudine față de această gravă încălcare a independenței judecătorilor și procurorilor. Tăcerea CSM ar fi echivalentă cu o acceptare tacită a unei imixtiuni inadmisibile într-un stat de drept în activitatea magistraților”, mai afirmă Stelian Ion.

Cătălin Predoiu a afirmat la Europa FM că soţul fostei şefe a DIICOT Giorgiana Hosu a fost achitat în cadrul unui proces, deşi nu există o sentinţă în acest sens. Ulterior, ministrul Predoiu și-a cerut scuze publice, afirmând că avea informaţia „din surse neoficiale” şi nu a verificat-o.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Cătălin Predoiu gafa
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri