Jurnalul.ro Ştiri Social Stop cardiac chiar în timpul negocierilor de la Sănătate

Stop cardiac chiar în timpul negocierilor de la Sănătate

de Monica Cosac    |   

Un incident ce a impus luarea unor măsuri de urgenţă a avut loc, luni după-amiază, chiar în sediul Ministerului Sănătăţii. Un sindicalist din Constanţa a făcut infarct în timpul negocierilor cu ministrul de resort, Sorina Pintea, şi cu alţi reprezentanţi ai instituţiei. Bărbatul în vârstă de 60 de ani a fost resuscitat imediat, iar viaţa sa a fost salvată.

Valentin Crăciun, sindicalist la Confederația Meridian din Constanța, se afla la Ministerul Sănătăţii pentru o întâlnire informală a sindicatelor din Sănătate cu noul ministru, Sorina Pintea, când i s-a făcut rău și a intrat în stop cardio-respirator. Bărbatul era cunoscut cu probleme cardiace şi a avut noroc, primind primul ajutor imediat.

Ministerul Sănătății a anunțat că “secretarul de stat, dr. Cristian Grasu, dr. Tiberiu Brădăţan, subsecretar de stat și președintele Federației Ambulanță, Gheorghe Chiş - care participau la întâlnire - au început manevrele de resuscitare” şi au continuat resuscutarea până la sosirea ambulanţelor.

“La fața locului au ajuns 2 echipaje medicale din cadrul Serviciului de Ambulanță Bucuresti-Ilfov care, sub coordonarea secretarului de stat, au continuat resuscitarea până la stabilizarea pacientului. După resuscitarea cu rezultat pozitiv,  pacientul a fost transportat la Spitalul Universitar de Urgență” din Capitală, mai spun reprezentanţii Ministerului. Potrivit medicilor, sindicalistul se simte mai bine şi comunică. Oficialii de la minister au precizat că nu au fost discuții intense, care să fi putut provoca acest infarct.

 

 

Subiecte în articol: stop cardiac negocieri sanatate infarct
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri