De ce se împotmolesc marile proiecte în România? Cum apar construcții plantate cu furca și asistăm fără reacție instituțională la lucrări care îngroapă banul public? De trei decenii România a scăpat hățurile în domeniul construcțiilor, locul regulilor fiind ocupat de anarhie, haosul generând o risipă uriașă de resurse. Este greu să separi prostia de corupție, trădarea de incompetență, pentru a stabili răspunderile pentru această degradare. Lamentările nu țin de cald, evaluările fără măsuri radicale rămân ca strigătele în pustiu: fără efect.
Nu trebuie să inventăm apa caldă pentru a pune stavilă acestei hemoragii de resurse și a neputinței paralizante. Soluția o găsim în lucrarea „Consiliul Tehnic Superior și lucrările publice aprobate de acesta - la 100 de ani”, datorată domnului Nicolae Șt. Noica. Personalitate multilaterală, de tip renascentist translatat în contemporaneitate, autorul s-a impus cu rezultate remarcabile în cariera inginerească, în cea didactică, de formator de specialiști în construcții, în serviciul public guvernamental ca ministru al Lucrărilor Publice și, în anii din urmă, descoperim un excepțional cercetător al filonului de aur care a marcat modernizarea României prin știința construcțiilor. În „cuvântul înainte” , academicianul Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naționale, strâns legat de veritabila “Ediție de colecție Noica” - ajunsă la volumul 13 în Editura Vremea, releva stăruința unor generații de înaintași pentru desenarea corectă a triunghiului de aur al bunei guvernări. Legi eficiente, instituții puternice și echipe cu înalte standarde de competență și moralitate sunt condițiile mereu valabile peste conjuncturi și orientări politice, imposibil de escamotat sau suplinite cu paleative pentru a obține performanță. Numele care formau în 1918 Consiliul Tehnic Superior, instituție cu vechime din epoca lui Cuza, erau deja certificate de mari realizări tehnice sau arhitecturale: Anghel Saligny, Elie Radu, Petre Antonescu, Duiliu Marcu. Între miile de lucrări avizate de Consiliu de-a lungul deceniilor, amintim clădiri care sunt repere ale zestrei urbanistice și edilitare: Ministerul Lucrărilor Publice (astăzi Primăria Capitalei), Camera Deputaților (astăzi Palatul Patriarhiei); palatele administrative din Craiova, Galați, Constanța, Ploiești; palatele de justiție din Focșani, Galați, Constanța, Buzău, Pitești, Turnu Severin; Cazinoul din Constanța; alimentările cu apă ale orașelor București, Brăila, Constanța, Iași, Târgoviște. Comisia, desființată în 1948, revine ca structură instituțională în 1998, sub ministeriatul lui Nicolae Noica, și din nou desființată în 2001, odată cu dispariția MLPAT. Consecințele sunt vizibile la tot pasul!