O asociaţie ecologistă a acuzat luni China că a continuat să producă în secret clorofluorocarburi (CFC), gaze care distrug stratul de ozon şi care au fost interzise prin Protocolul de la Montreal, semnat în 1987, informează AFP.
Environmental Investigation Agency (EIA), o asociaţie cu sediul în Statele Unite, afirmă într-un raport oficial că 18 uzine din 10 provincii ale Chinei au recunoscut faptul că au continuat să utilizeze clorofluorocarburi în pofida interdicţiei internaţionale.
În 1987, un acord internaţional, Protocolul de la Montreal, a fost semnat pentru a suprima progresiv CFC (folosite de sistemele de refrigerare şi aerosoli), vinovate pentru faimoasa "gaură" formată în stratul de ozon care protejează Terra de radiaţiile care provoacă boli grave, precum cancer de piele, afecţiuni oculare şi maladii imunitare.
Angajaţi ai acelor companii chineze au declarat pentru reprezentanţi ai EIA, care pretindeau că erau cumpărători potenţiali, că cea mai mare parte a sectorului chinez ce produce spumă de poliuretan foloseşte CFC-11 datorită calităţii şi costurilor acestei substanţe.
Noul raport este coroborat cu un studiu publicat în mai de un grup de experţi internaţionali, potrivit cărora ritmul de scădere a concentraţiei de CFC-11 din atmosferă a încetinit cu 50% după 2012. Studiul a dedus din această situaţie existenţa unor încălcări ale Protocolului de la Montreal şi a plasat originea acestui fenomen în Asia orientală.
Conform Protocolului de la Montreal, producţia de CFC a încetat oficial în 2010 în ţările în dezvoltare. China a anunţat că a pus capăt acestei producţii în 2007.
Potrivit raportului EIA, unele dintre companiile incriminate produc CFC ele însele sau îşi procură acele gaze de la uzine care lucrează fără o licenţă validă. Companiile chineză exportă produsele astfel fabricate în ţări din Asia şi din Orientul Mijlociu, trişând în privinţa etichetelor acelor produse.
"Dacă China nu încetează această producţie ilegală, acest lucru va periclita stratul de ozon, care este pe cale să urmeze un proces de vindecare lentă", a declarat Alexander von Bismarck, directorul EIA din Statele Unite.
"CFC-11 este şi un gaz vinovat de încălzirea globală, este vorba, deci, despre o ameninţare gravă pentru climă", a adăugat oficialul american.
Raportul EIA a fost publicat cu puţin timp înainte de debutul unei reuniuni internaţionale la Viena, dedicată Protocolului de la Montreal, unde chestiunea încălcărilor acestui tratat internaţional ar putea să se regăsească pe ordinea de zi a discuţiilor.
Ministerul chinez al Mediului nu a putut fi contactat luni de corespondenţii AFP de la Beijing pentru a comenta aceste acuzaţii.