O nouă ediţie a evenimentului Street Delivery, dedicată celor mici, se va desfăşura, de vineri până duminică, în mai multe locatii din Capitală.
"Anul acesta Street Delivery îşi ia haina jocului nostru din copilărie, Leapşa. Între 17 şi 19 septembrie se copilăreşte tot oraşul, cu jocuri şi evenimente ludic-serioase împrăştiate din Drumul Taberei până la Timpuri Noi şi conectate de necesitatea iminentă de oraş al pietonului, oraş prietenos şi trăibil. (...) Mai degrabă decât un moment de consum, aceste trei zile vor fi un moment generator, care să ne inspire atât la nivel individual, cât şi la nivel colectiv spre iniţiative şi idei pentru transformarea urbană a Bucureştiului. Un oraş mai accesibil pentru copii e un oraş mai accesibil pentru toţi", au transmis organizatorii, într-un comunicat.
Astfel, la baza Sportivă Cireşarii se vor desfăşura activităţi în jurul parcului, în curtea Senatului vor fi organizate ateliere diferite, de la dans până la bricolaj, copii putându-se juca pe peluză, iar la Timpuri Noi vor fi organizate jocuri pe apă.
"Acestea sunt doar câteva dintre locurile unde ne vom juca anul acesta şi de unde vom creşte în continuare, la care se adaugă proiectele premiate - în drumul Taberei, la Griviţa, pe peluza Muzeului Ţăranului, Tururi ghidate pe diverse teme: Aici A Stat, dans, fotografie, explorarea cartierului", se arată în comunicat.
Street Delivery este un eveniment non-profit care susţine din 2006 proiecte şi iniţiative culturale, pornind de la ideea de a reda oraşul pietonilor. Acţiunea a fost iniţiată în Bucureşti şi preluată apoi de alte nouă oraşe importante din România (Oradea, Timişoara, Iaşi, Cluj, Baia Mare, Craiova, Bacău, Sibiu, şi Braşov).