Jurnalul.ro Ştiri Locale Doi studenți străini s-au electrocutat, după ce s-au urcat pe vagoane să își facă poze

Doi studenți străini s-au electrocutat, după ce s-au urcat pe vagoane să își facă poze

de Redacția Jurnalul    |   

Doi străini care studiază în Craiova s-au electrocutat marți seara după ce s-au urcat pe vagoanele de marfă din triaj ca să își facă fotografii.

Potrivit IPJ Dolj, poliţiştii Postului de Poliţie Transporturi Feroviare au fost sesizaţi marți seara prin apel la 112 cu privire la faptul că, în zona Triajului CF Craiova, doi tineri s-ar fi electrocutat.

Poliţiştii deplasați la fața locului au identificat unul de 26 de ani, cetăţean sirian, iar al doilea de 23 de ani, cetăţean francez, ambii posesori de permis de şedere, studenţi în Craiova.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că cei doi ar fi pătruns în zona triajului, unde s-ar fi urcat pe vagoanele de marfă pentru a face fotografii, fiind electrocutaţi.

Tinerii au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care au avut loc evenimentele.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: electrocutare studenti straini
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri