Jurnalul.ro Ştiri Social Studenţii, în stradă. Protestul ţigărilor aprinse

Studenţii, în stradă. Protestul ţigărilor aprinse

de Dan Radu    |   

Câteva sute de studenţi ai Universităţii Politehnice s-au adunat, ieri, pe Splaiul Independenţei, din Bucureşti, pentru a-şi aprinde o ţigară – o formă de protest faţă de legea anti-fumat care le interzice să îşi satisfacă viciul în campusul universitar. Studenţii se plâng că trebuie să meargă sute de metri pentru a lua o pauză de ţigară.

 

La protestul de ieri îşi anunţaseră prezenţa, pe Facebook, 3.000 de studenţi, majoritatea de la Facultatea de Bioinginerie, însă ploaia care a început să cadă fix la ora protestului a făcut ca numărul de fumători ieşiţi la demonstraţie să nu depăşească 200. Cu un sfert de oră înainte de începerea protestului, în faţa căminelor din Regie, studenţii încă mai trăgeau unul de altul pentru a face act de prezenţă. "Hagi, mergi la protest"? "Am fost să donez sânge, frate, şi sunt terminat"! "Te-ai pocăit şi tu"! În cele din urmă, locul de adunare s-a stabilit în faţa unui pod care traversează Dâmboviţa. "Nu mi-era frică să fumez la 16 ani, că mă prindeau ai mei, cât mi-e frică să fumez acum că iau amendă! Măcar ai mei doar mă băteau, nu mă ardeau la bani", comentau între ei studenţii sosiţi ostentativ cu ţigările în gură. Pe alţii protestul îi surprinsese la cumpărături şi alergau în şlapi şi boxeri spre cămine, cu sacoşile în mână, promiţând că se vor întoarce. La ora 14:00, trotuarele Splaiului se umpluseră de vreo 200 de fumători cu umbrele sau glugi în cap. Pentru asigurarea ordinii, la faţa locului se prezentase şi un echipaj de jandarmi, care se asigurau că studenţii nu intră pe carosabil şi care filmau participanţii. "Vezi că fumează jandarmii... Asta, filmează", a avertizat unul dintre protestatari. De altfel, mulţi dintre demonstranţi erau mai degrabă timizi, mărturisind că îi jenează prezenţa camerelor de filmat ale televiziunilor. "Nu vreu să mă vadă mama cu ţigara apinsă". Protestul a decurs fără scandări sau incidente semnificative, studenţii preferând să fumeze şi să facă glume. Chiar şi ideea de a bloca Splaiul printr-o traversare continuă a trecerii de pietoni din apropiere s-a stins repede, dat fiind că trecerea era semaforizată...

 

Ce solicită studenţii

Studenţii care au ieşit la protest spuneau că nu îi deranjează o lega anti-fumat, însă consideră că normele sunt prea dure. "Suntem de acord cu o lege anti-fumat, dar asta este o lege anti-fumători. Într-o pauză de 10 minute ar trebui să merge din Politehnică până pe Splai pentru a putea fuma. Se putea face o lege cu norme mai puţin restrictive", spunea unul dintre studenţi. "Totuşi, nu afectăm pe nimeni, suntem în spaţiu liber şi suntem majori, ni se pare exagerat să nu putem fuma în campus. Vrem ca mesajul nostru să ajungă la urechiile celor de la conducerea ţării, să schimbe normele şi să le facă mai decente", spunea alt student. "Legea nu a fost suficient rumegată înainte. România nu este ca alte ţări, unde sunt puţin fumători. Impactul este prea mare. Trei sferturi dintre studenţii de la noi sunt fumători", a declarat alt protestatar. Printre cei prezenţi existau, însă, şi opinii contra. "Dacă se protesta pentru manuale, eram primul urcat pe gard, dar aşa...", remarca un student. Altul comenta legea dintr-o perspectivă a logicii fataliste. "Bine, să zicem că se schimbă legea, dar oricum nu se schimbă, oricât am sta noi aici"... Protestul s-a încheiat după o jumătate de oră. "Gata, s-a fumat, nu mai fumează nimeni", remarca un demonstrant.

 "Profesorii încă fumează, dar de ei nu are curaj să se lege nimeni. Studenţii au luat vreo trei amenzi, până acum. A venit un poliţist cu ţigara în gură şi a dat amendă pentru fumat", student la protest.

Demonstranţii cer ca în campusurile universitare să se amenajeze locuri speciale, în aer liber, unde să se poată fuma sau să se permită existenţa de localuri exclusiv pentru fumători.

500 de lei este amenda maximă pe care o poate primi un student dacă este prins fumând în campusul universitar

Protestatarii s-au adunat în faţa căminelor din Regie şi pe podul care traversează Dâmboviţa. 3.000 de persoane îşi anunţaseră prezenţa, însă participarea a fost sub aşteptări

Jandarmii i-au rugat pe studenţi să nu intre pe carosabil, în timpul protestului. O astfel de invitaţie a fost primită cu scandarea: "Suntem studenţi, nu suntem violenţi". Cererea a fost, însă, respectată

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri