Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA Alegeri prezidenţiale 2016 - Victoria lui Trump provoacă creşteri pe bursele din Rusia

SUA Alegeri prezidenţiale 2016 - Victoria lui Trump provoacă creşteri pe bursele din Rusia

În contradicţie cu tendinţa globală, pieţele financiare ruseşti au crescut miercuri după anunţul privind câştigarea alegerilor prezidenţiale din SUA de către Donald Trump, partizan al îmbunătăţirii relaţiilor cu Rusia, transmite AFP. 

În jurul orei 09:00 GMT, indicele RTS al Bursei de la Moscova înregistra o creştere de 1,24% în timp ce indicele Micex înregistra un avans de 1,42%. De asemenea, rubla s-a stabilizat în raport cu moneda americană, un dolar fiind cotat la 63,86 ruble, şi a scăzut uşor în raport cu moneda europeană, un euro fiind cotat la 70,93 ruble. 

"Rusia este poate piaţa emergentă considerată drept cea care va beneficia cel mai mult de pe urma unei preşedinţii a lui Trump, în speranţa că acesta ar putea relaxa în 2017 sancţiunile care vizează Rusia", susţine Charles Robertson, economistul băncii Renaissance Capital. 

Anterior, Moscova a fost acuzată în SUA că favorizează candidatul republican la alegerile prezidenţiale, care a avut chiar o serie de declaraţii laudative la adresa preşedintelui rus Vladimir Putin şi a pledat pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu Rusia, afectate de dosarul sirian şi cel ucrainean. 

Vladimir Putin a fost unul din primii şefi de stat care l-a felicitat pe Donald Trump. Într-o telegramă, Putin i-a spus lui Trump că dialogul dintre Moscova şi Washington trebuie să servească intereselor ambelor ţări şi şi-a exprimat speranţa într-o bună conlucrare în ceea ce priveşte relansarea relaţiilor dintre Rusia şi SUA. Preşedintele rus şi-a exprimat de asemenea încrederea că un "dialog constructiv între Washington şi Moscova, bazat pe principiile egalităţii, respectului reciproc şi luării în considerare a poziţiei fiecărei părţi, este în interesul popoarelor ţărilor noastre şi al întregii comunităţi internaţionale". 

Relaţiile dintre Rusia şi SUA trec la ora actuală prin cea mai gravă criză de la încheierea Războiului rece, ca urmare a rolului Moscovei în criza din Ucraina, precum şi a divergenţelor legate de implementarea scutului american antirachetă în Europa şi a politicii revizioniste ruse. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri