Jurnalul.ro Tech Gadget SUA ar putea interzice mai multe aplicații chineze. TikTok în fruntea listei

SUA ar putea interzice mai multe aplicații chineze. TikTok în fruntea listei

Secretarul de stat american Mike Pompeo a anunţat că autoritățile de la Washington analizează posibilitatea interzicerii unor aplicaţii chineze de social media, printre care TikTok, transmite Reuters.

''Nu vreau să mă pronunţ înaintea preşedintelui, dar este un lucru pe care îl examinăm'', a spus acesta într-un interviu pentru Fox News.

Congresmenii americani și-au exprimat temerile cu privire la securitatea naţională în privința gestionării informaţiilor despre utilizatorii aplicaţiei TikTok. EI spun că sunt îngrijoraţi că autoritățile de la Beijing vor să le ceară companiilor interne ''să sprijine şi să coopereze cu activitatea de intelligence, controlată de Partidul Comunist Chinez''.

Aplicaţia TikTok nu este disponibilă în China și a încercat să se distanţeze de originile sale pentru a obţine o audienţă globală, punând accentul pe independenţa sa faţă de Beijing.

Afirmaţiile lui Mike Pompeo intervin pe fondul tensiunilor dintre SUA şi China, referitoare la pandemia de coronavirus, şi la măsurile luate de Beijing faţă de Hong Kong.

Deţinută de compania ByteDance, cu sediul în China, aplicaţia TikTok a fost interzisă în India, în urmă cu câteva zile, alături de alte 58 de aplicaţii chineze, ca urmare a unui incident frontalier între cele două state.

TikTok va ieşi de pe piaţa din Hong Kong în următoarele zile, după adoptarea de către China a legii privind securitatea națională în fosta colonie britanică.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri