Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA: Nu există indicii că Rusia a transferat arme nucleare în Belarus

SUA: Nu există indicii că Rusia a transferat arme nucleare în Belarus

de Redacția Jurnalul    |   

Administraţia de la Washington nu a observat, până în prezent, indicii că Rusia ar fi transferat armament nuclear în Belarus, a declarat duminică John Kirby, un oficial din cadrul Preşedinţiei SUA, în timp ce NATO a denunţat retorica "periculoasă" a Moscovei.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a afirmat, conform unui interviu difuzat sâmbătă, că Rusia a ajuns la un acord cu Belarus pentru staţionarea de armament nuclear tactic pe teritoriul acestei ţări. Putin a precizat, potrivit agenţiei RIA Novosti, că lucrările la complexul din Belarus unde ar urma să fie staţionate armele nucleare ruse vor fi finalizate până în iulie.

"Nu am observat niciun indiciu că preşedintele Rusiei a dat curs acestui angajament sau că a transferat arme nucleare. De fapt, nu am observat indicii că are intenţia de a utiliza arme nucleare (...) în Ucraina", a afirmat John Kirby, coordonatorul pentru Comunicare Strategică al Consiliului pentru Securitate Naţională de la Casa Albă, subliniind, conform site-ului Axios.com, că, în acest context, Statele Unite nu au motive să modifice configuraţia apărării nucleare.

Alianţa Nord-Atlantică a denunţat, duminică, retorica nucleară "periculoasă şi iresponsabilă" a Rusiei. "Alianţa Nord-Atlantică este vigilentă, monitorizăm atent situaţia. Nu am observat schimbări în poziţionarea forţelor nucleare ale Rusiei care să ne facă să ajustăm noi forţele", a declarat un purtător de cuvânt al NATO, potrivit agenţiei Reuters.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: sua Rusia belarus arme
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri