Informaţiile privind acţiuni în sensul destabilizării Republicii Moldova sunt "profund preocupante", a declarat John Kirby, coordonatorul pentru Comunicare Strategică al Consiliului pentru Securitate Naţională de la Casa Albă, citat de agenţia Reuters şi de postul BBC News.
John Kirby a precizat că, deşi presupusul complot nu a fost confirmat în mod independent, acţiunile nu ar fi, "categoric", "în afara modelului de comportament rus".
"În mod absolut, suntem alături de Administraţia guvernamentală moldoveană şi de poporul moldovean", a subliniat John Kirby.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a făcut declarații grave, luni, spunând că militari camuflați în civili au încercat acțiuni violente, „un atac asupra unor edificii ale statului și luare de ostatici”, scopul fiind forțarea schimbării puterii de la Chișinău.
Maia Sandu a vorbit despre „diversioniști cu pregătire militară”, care erau camuflați în civili. Aceștia au încercat să întreprindă acțiuni violente, „atac asupra unor edificii ale statului și luare de ostatici”.
„Prin acțiuni violențe mascate sub proteste ale așa numitei opoziții ar urma să se forțeze schimbarea puterii de la Chișinău. Documentele recepționate de la partenerii noștri ucraineni demonstrează o bună documentare a locațiilor și aspectelor logistice pentru organizarea acestor activități subversive. Planul presupune folosirea persoanelor din afara țării pentru acțiunile cu caracter violent. De exemplu, materialele conțin instrucțiuni despre regulile de intrare în Rep. Moldova pentru cetățeni ai Federației Ruse, Republicii Belarus, Serbiei și Muntenegru”, spune președintele Republicii Moldova.
Președintele Republicii Modova a dar asigurări că instituțiile statului lucrează la prevenirea acestor provocări și țin situația sub control.
„În realizarea planului, autorii mizează pe mai mulți foști angajați ai forțelor de ordine și pe mai multe persoane cunoscute pentru legăturile lor cu Plahotniuc. Așa cum am menționat mai devreme, scopul acestor acțiuni este răsturnarea ordinii constituționale, schimbarea puterii legitime de la Chișinău cu una ilegitimă care să pună țara noastră la dispoziția Rusiei, pentru a opri procesul de integrare europeană dar și pentru ca Moldova să fie folosită de Rusia în războiul ei împotriva Ucrainei. (...) Toți cei care participă la aceste acțiuni îndreptate împotriva statului Republica Moldova, elemente externe, membri ai partidelor politice și grupărilor criminale și toți cei care îi protejează pe aceștia trebuie să fie trași la răspundere”, a spus președintele Moldovei.
De asemenea, Maia Sandu a mai spus că moldovenii trebuie să rămână calmi și să creadă doar informațiile oficiale, întrucât războiul informatic este cea mai agresivă formă de atac.
„Siguranța cetățenilor și securitatea țării este preocuparea noastră principală și în continuare vom face tot ce este necesar pentru a ne proteja statul și cetățenii, pacea și ordinea publică, Vreau să vă rog să rămânem vigilenți, să fim atenți și să credem informațiile oficiale pentru că cea mai agresivă formă de atac este atacul informațional. Încercările Kremlinului de a aduce violența în țara noastră nu vor reuși. Să păstrăm calmul”, a mai spus Maia Sandu.
(sursa: Mediafax)