Jurnalul.ro Ştiri Observator Substanțe interzise confiscate la Vama Moravița de la un cetățean sârb

Substanțe interzise confiscate la Vama Moravița de la un cetățean sârb

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere Stamora-Moraviţa împreună cu inspectorii vamali au descoperit şi confiscat 149 de comprimate de Bromazepam, produs ce face parte din categoria substanţelor aflate sub control naţional, pe care un cetăţean sârb intenţiona să le introducă ilegal în ţară. 

"În urma controlului efectuat asupra bagajelor bărbatului, echipa comună formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali a descoperit 149 comprimate Bromazepam, ascunse şi nedeclarate, acestea fiind substanţe aflate sub control naţional, înscrise în Anexa (...) privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri", informează un comunicat al Poliţiei de Frontieră Timişoara remis, luni, AGERPRES. 

Bărbatul a declarat că tabletele îi aparţin şi le folosea pentru uz propriu, neştiind că sunt interzise pe teritoriul României. 

Comprimatele au fost reţinute de lucrătorii Biroului Vamal Moraviţa, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de introducere în ţară de droguri de risc, la final urmând a se lua măsurile care se impun.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri