Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Daniel Suciu, a dat asigurări că ordonanţa de urgenţă în domeniul taximetriei care intră în vigoare joi nu este îndreptată împotriva companiei Uber, ci a pirateriei.
"Avem creionat un draft de act normativ (care se referă activitatea de ridesharing - n.r.), chiar astăzi (miercuri - n.r.) ne-am întâlnit cu reprezentanţii ridesharing. Este vorba de un act normativ extrem de complicat, pentru că nu s-a reglementat până acum în România această activitate, dar precedenta ordonanţă de urgenţă, cea care intră în vigoare de joi, nu este îndreptată împotriva Uber. Prin acea ordonanţă de urgenţă, Guvernul României a emis un act normativ împotriva pirateriei, şi nu împotriva Uber şi acesta este şi mesajul meu. S-a vorbit foarte mult de posibile abuzuri care se vor face începând de joi. Eu îndemn pe cei care vor să facă exces de zel să nu o facă - şi mă refer la concurenţii celor din activitatea de ridesharing", a spus Suciu într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.
El a adăugat că în privinţa proiectului privind activitatea de ridesharing, mai sunt cel puţin trei chestiuni de definitivat şi că această ordonanţă va fi făcută publică în foarte scurt timp.
"Este un act normativ extrem de complex, peste tot în Europa reglementarea Uber nu a fost deloc simplă. Acelaşi lucru se întâmplă şi în România, dar o spun foarte deschis şi Guvernul României va reglementa această activitate", a menţionat Suciu.
AGERPRES