Plantă erbacee, denumirea științifică a sunătoarei este Hypericum perforatum. Are o tulpină subțire, verde pe care cresc ramuri cu flori mici și galbene. Crește în Europa, America, Australia, Noua Zeelanda și Asia de Est. Aceasta trebuie culeasă în timpul verii și se lasă la uscat într-un loc umbros, răsfirate pe hârtie sau pe pânză.
Încă din antichitate, medicii au descoperit efectele antiseptice, antidepresive, antioxidante și antivirale ale sunătoarei. Aceasta tratează astfel afecțiuni cardiovasculare, ale aparatului digestiv, precum arsuri, inflamații, iritații, dar și ale celui respirator, biliar și urinar. Totodată, are efect calmant asupra psihicului, scăzând nivelul de cortizol, hormonul stresului, dar încetinește și deteriorarea funcțiilor cognitive.
Un ceai de sunătoare ne face astfel mai senini, mai zâmbitori, ne redă zâmbetul și ne alungă stările de nervozitate, anxietate și insomnie. Prin urmare, se recomandă împotriva depresiei cauzate de diferite probleme din viață, dar și de cele biologice ori de sezon, cum este cea din timpul iernii, când lumina slabă a soarelui ne provoacă stări negative. Calmează totodată sindromul picioarelor neliniștite, reduce bufeurile și palpitațiile, durerile și inflamațiile.
Sunătoarea conține mai multe substanțe active, precum acid valerianic, saponine, uleiuri volatile, colină, hipericină, flavonoide, taninuri, catehina. Saponinele au proprietăţi expectorante şi febrifuge, indicate în tratarea răcelilor, virozelor, sinuzitei și bronșitei. . Substanţele amare din sunătoare stimulează digestia, tratează hemoroizii şi elimină paraziţii intestinali.
Uleiul se obține din lăsarea florilor de sunătoare la macerat în ulei de măsline ori de floarea soarelui într-un loc însorit timp de 2-3 săptămâni. Acesta este folosit în tratarea rănilor pentru că are proprietăți antibacteriene.