Dintr-o discuţie cu cei doi cunoscuţi medici stomatologi, Constantin Găucan şi Dan Găucan, se desprind o mulţime de sfaturi necesare pentru dantura fiecăruia. Astfel, trebuie păstrată ca ultimă rezolvare extracţia unor dinţi sau măsele şi, oricum, locul nu trebuie lăsat gol. Acolo e necesar un înlocuitor, o lucrare. Şi asta pentru că dinţii migrează, se înclină spre locul gol, nu mai calcă corect în aceeaşi axă cei de sus pe cei de jos, forţele de masticaţie dezechilibrează dantura şi în gură se instalează haosul. Chiar şi în locul dinţilor de lapte scoşi trebuie pus un alt dinte. Spălatul corect pe dinţi trebuie să fie viguros, să stropeşti cu pastă oglinda din baie, iar mişcarea cu periuţia să se facă de sus în jos. Transplantul dentar se impune ca o soluţie finală, când dantura nu mai oferă puncte de sprijin pentru lucrări şi proteze. Se grefează acel implant cu şurub, după ce s-a consolidat osul gingiei cu înlocuitor osos. Peste câteva luni, se acoperă axul metalic cu o lucrare definitivă, care însă trebuie întreţinută de stomatolog. De altfel, periodic, orice om trebuie să ajungă la stomatolog pentru întreţinere, de importanţă fiind curăţarea de tartru, deoarece sub el îşi fac culcuş microbii. Parodontopatia este un mare pericol, se lărgeşte locaşul dintelui în gingie, astfel încât unii îşi scot dinţii cu degetele. Pierderea de sânge la periaj e prima alarmă de parodontoză ce trebuie tratată de stomatolog. Mâncarea tot mai moale a şubrezit dantura, nu se mai mestecă alimente şi carne de consistenţă. Astfel, cu timpul, s-au slăbit gingiile şi a dispărut câte o măsea la omul modern.
Mai au vreo utilitate măselele de minte, ultimele de pe maxilare, dar şi ultimele apărute, la vârsta majoratului, la 18 ani, că de aceea le spune „de minte”? Ele răsar ultimele, nu mai găsesc spaţiu suficient pe gingii şi rămân în gingie sau cresc orizontal, strâmb, devenind un focar de neplăceri. Prin poziţia anormală măselele de minte presează pe restul danturii stricând arhitectura întregii danturi. Se mai şi cariază, nu numai că stau degeaba. De aceea, adesea se impune scoaterea măselelor de minte. Dacă ele au răsărit drepte şi sunt sănătoase, pot fi păstrate pentru a constitui eventuale puncte de reazem pentru diverse lucrări dentare, pentru proteze.