Jurnalul.ro Special Superlegea Suveranității, pentru protejarea interesului superior al poporului, a ajuns în Parlament

Superlegea Suveranității, pentru protejarea interesului superior al poporului, a ajuns în Parlament

de Ion Alexandru    |   

Camera Deputaților are în dezbatere un proiect legislativ care vizează suveranitatea, pentru protejarea interesului superior al poporului și al cetățenilor români.

 

 

Pentru această lege, un comitet de inițiativă a început să strângă semnături, încă de anul trecut, textul fiind publicat deja în Monitorul Oficial. În paralel cu strângerea celor 100.000 de semnături, comitetul de inițiativă a reușit să convingă mai mulți parlamentari să o preia și să formuleze propria inițiativă legislativă. Legea vizează „resetarea” tuturor măsurilor adoptate în timpul pandemiei, dar atacă în mod direct toate dezideratele progresiste.

La 29 februarie 2022, deputatul PSD Daniel Ghiță a depus la Camera Deputaților proiectul denumit PLX 79/2022, inițiativă legislativă care pleacă de la o inițiativă cetățenească, demers prevăzut de Legea 189/1999, precum și de articolul 74, alineatul 1 din Constituție. Potrivit acestor prevederi legale, o inițiativă legislativă aparține, după caz, Guvernului, deputaților, senatorilor sau a 100.000 de  cetățeni cu drept de vot, din cel puțin un sfert din județele țării, iar în fiecare dintre aceste județe, respectiv Capitala, ea trebuie să fie semnată de cel puțin 5.000 de persoane. 

În baza Legii 189/1999, anul trecut a fost constituit un Comitet de inițiativă, format din 23 de membri, condus de avocatul Dan Chitic (FOTO), iar textul proiectului de lege a fost publicat în Monitorul Oficial, la data de 28 septembrie 2021.

Din 15 PSD-iști, au mai rămas trei

În paralel, inițiatorii au luat legătura cu mai mulți parlamentari, încercând să-i convingă să își asume acest proiect de lege, printr-o inițiativă parlamentară. Astfel, cel care a decis să formuleze o expunere de motive este deputatul PSD Daniel Ghiță, iar lui i s-au alăturat alți 36 de senatori și deputați, dintre care 14 de la PSD, unul de la PNL (Dumitru Flucuș), 14 de la AUR, unul de la Minorități (Cătălin Zamfir Manea), precum și senatorii PSD Marius Humelnicu și Nicușor Cionoiu, senatorul AUR Gheorghe Cătană și senatoarea independentă Diana Șoșoacă.

Avocatul Dan Chitic arată, însă, pe contul său de socializare, că, „în urma unor presiuni”, majoritatea parlamentarilor PSD care au semnat pentru acest proiect de lege, și-ar fi retras semnăturile. Cu excepția deputaților Daniel Ghiță, Dumitru Coarnă și Daniel Tudorache (fostul edil al Sectorului 1).

Proiectul se află în procedură parlamentară, fiind așteptate avizele și punctele de vedere ale Consiliului Concurenței, ale Consiliului Legislativ, ale Guvernului și Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

Trei domenii în care acest act normativ mamut acționează

Scopul acestei superlegi este „restaurarea suveranității și a stării de drept în România”. Iar principalele obiective propuse de Comitetul de inițiativă, asumate de parlamentarii pe care i-am amintit mai sus, vizează, printre altele, „întărirea și garantarea drepturilor și libertăților cetățeanului precum și a suveranității și siguranței statului român”.

Un alt obiectiv vizat este „protejarea și asigurarea unui mediu sănătos care să permită dezvoltarea și traiul normal al cetățeanului”, „maximizarea beneficiilor cetățeanului, obținute de pe urma bogățiilor naturale ale țării” și „consolidarea sistemului național de apărare”.

Inițiatorii proiectului umblă la toată legislația. Măsurile vizează vaccinul, identitatea sexuală, economia națională, serviciile secrete și Codul penal

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri