Forța inflației din august a întărit suspiciunile tot mai mari din rândul economiștilor că presiunea asupra prețurilor va dura mai mult decât se așteaptă Banca Japoniei (BOJ), deși mulți încă nu se așteaptă la nicio modificare imediată a politicii sale.
BOJ va încheia joi o ședință de politică monetară de două zile, în cadrul căreia analiștii se așteaptă ca aceasta să ia în considerare fragilitatea redresării economice în decizia de a menține ratele dobânzilor pe termen scurt și pe termen lung aproape de zero.
Creșterea, cea mai rapidă din octombrie 2014, s-a datorat în mare parte facturilor mai mari la utilități, creșterii prețurilor la alimente și estompării efectului pe care l-au avut asupra datelor reducerile aplicate anul trecut la tarifele de telefonie mobilă.
(sursa: Mediafax)