Jurnalul.ro Ştiri Politică Surprize de proporții în ultimul sondaj de opinie legat de preferințele politice ale românilor

Surprize de proporții în ultimul sondaj de opinie legat de preferințele politice ale românilor

Alessandra Stoicescu a prezentat, în cadrul emisiunii 100 de minute, de la Antena 3, rezultatele unui sondaj Kantar-TNS care arată o situaţie de-a dreptul şocantă faţă de ce se ştia până acum din sondajele altor formaţiuni politice.

Potrivit sondajului, USR ar fi ajuns la 19%, faţă de 18% cât ar avea PNL. PSD ar avea 40% în sondajul USR, iar ALDE şi PMP câte 7%. Un alt şoc ar fi faptul că UDMR are doar 3%, deci sub pragul electoral de 5%. Tot 3% ar avea şi PRU, iar Alianţa Noastră România este la 2%.

Trebuie precizat că sondajul Kantar-TNS a fost realizat la comanda USR și a luat în considerare doar opţiunile celor care au afirmat că vor vota.

Sondajul a fost desfăşurat în perioada 11-21 noiembrie 2016, prin telefon, pe un eșantion de 1003 respondenţi.

Potrivit lui Nicușor Dan, studiul este reprezentativ pentru populaţia României cu drept de vot, stratificat pe cote de gen, vârstă, educaţie, regiune şi mărimea localităţii conform datelor din anexă.

Datele au fost ponderate cu o eficienţă de ponderare de 98% iar marja de eroare a studiului este de +/- 3.1% la un nivel de incredere de 95%.

Subiecte în articol: sondaj de opinie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri