Jurnalul.ro Ştiri Observator Surse: Iohannis, câştig de cauză la CCR, pe sesizarea privind învăţământul online

Surse: Iohannis, câştig de cauză la CCR, pe sesizarea privind învăţământul online

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) i-au dat câştig de cauză preşedintelui Klaus Iohannis privind sesizarea pe Legea Educaţiei, vizând desfăşurarea înbăţământului online, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse CCR.

Klaus Iohannis a sesizat la CCR neconstituţionalitatea Legii pentru completarea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011. El a susţinut că Legea este neconstituţională deoarece a trecut de Camera Deputaţilor fără dezbatere şi vot.

Legea a fost adoptată decizional de Senat pe 15 aprilie, după ce a trecut de Camera Deputaţilor fără dezbatere şi vot. În sesizarea de neconstituţionalitate depusă la CCR, preşedintele Klaus Iohannis susţine că proiectul de lege a fost modificat în Senat, fără ca deputaţii să analizeze aspecte importante, precum modul de desfăşurare a activităţii educaţionale sau organizarea examenelor de admitere pentru anul universitar 2020-2021, ceea ce contravine Constituţiei.

Mai multe voci, printre are fostul ministru al Educaţiei Liviu Pop, au criticat decizia preşedintelui, spunând că Guvernul nu a venit cu o alternativă privind desfăşurarea cursurilor online, iar aceast proces va împiedica parcursul educaţional.

Judecătorii i-au dat câştig de cauză preşedintelui.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri