Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Sute de angajați, dați afară de o companie globală aflată în plină expansiune

Sute de angajați, dați afară de o companie globală aflată în plină expansiune

de Redacția Jurnalul    |   

BlackRock concediează 600 de angajaţi deşi compania este în plină expansiune. „Vedem că industria noastră se schimbă astăzi mai repede ca oricând de la înfiinţarea BlackRock”, a declarat șeful companiei, potrivit Ziarului Financiar,

BlackRock va concedia aproximativ 600 de angajaţi, reprezentând 3% din forţa de muncă a companiei la nivel global, pe măsură ce doreşte realocarea resurselor şi schimbări în gestionarea activelor, scrie Bloomberg.

„Vedem că industria noastră se schimbă astăzi mai repede ca oricând de la înfiinţarea BlackRock”, a explicat CEO-ul Larry Fink într-un mesaj transmis angajaţilor.

Acesta a arătat că ETF-urile au devenit vehiculul preferat de investiţii atât ca index-uri cât şi pentru cei care doresc investiţii gestionate activ, compania fiind în expansiune pe tot globul.

În ciuda concedierilor BlackRock se aşteaptă ca până la finalul anului numărul de angajaţi să crească, pe măsură ce anumite divizii ale business-ului sunt în creştere.

Blackrock vrea să se poziţioneze ca un magazin de tip one-stop pentru toţi investitorii, compania oferind acţiuni, obligaţiuni dar şi strategii pentru investiţii private.

În acest moment, BlackRock, cel mai mare gestionar de active de pe suprafaţa planetei, vrea să se extindă pe piaţa investiţiilor alternative, obiectivul fiind dublarea veniturilor în acest sector în următorii cinci ani.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: disponibilizari BlackRock
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri