Jurnalul.ro Ştiri Observator Tabloul "Plugul cu boi" de Nicolae Grigorescu, vândut la licitație

Tabloul "Plugul cu boi" de Nicolae Grigorescu, vândut la licitație

Tabloul "Plugul cu boi" de Nicolae Grigorescu a fost adjudecat, joi seara, la preţul de 37.500 de euro, la licitaţia de artă de Mărţişor, organizată de Artmark la Palatul Cesianu-Racoviţă din Capitală.
Lucrarea "Plugul cu boi", ce a aparţinut vreme îndelungată colecţiei artistului, a fost cel mai bine cotat lot al sesiunii, fiind estimat la 30.000 - 50.000 de euro.

"Plugul cu boi pe scara atelierului din Câmpina a lui Nicolae Grigorescu - sursa foto: artmark.ro

La sume ridicate au fost adjudecate şi alte tablouri semnate de Grigorescu - "Târg la Rucăr", din fosta colecţie istorică a dr. Alexandru Obregia, la 27.000 de euro, "Ţărăncuţă", din colecţia scriitorului Alexandru Vlahuţă, la 26.000 de euro.
Printre lucrările cumpărate la preţuri mari s-au mai numărat şi "Păpuşica blondă" şi "Tătăroaică la Balcic" de Nicolae Tonitza, la 22.000 de euro, respectiv la 8.500 de euro.

Tot joi seara, Artmark a organizat o licitaţie de covoare. Printre loturile adjudecate la această sesiune s-a numărat un covor oltenesc din lână, din Mehedinţi, primit cadou de Nicolae Ceauşescu la a 55-a aniversare (1973). Acest lot, însoţit de certificat RA-APPS, a avut un preţ de pornire de 500 de euro şi a fost adjudecat la 1.200 de euro.

AGERPRES

Subiecte în articol: plug cu boi nicolae grigorescu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri