Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt infiormează că, în noaptea de joi spre vineri, a fost reţinut un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna Găneasa, județul Olt, pentru o perioadă de 24 ore, pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte asupra mamei sale.
În noaptea de marți spre miercuri, femeia în vârstă de 43 ani, beată (3,72 gr%0), a intrat în camera fiului său, adresându-i injurii, motiv pentru care acesta a ripostat, aplicându-i câteva palme peste faţă. Femeia a început să-l îmbrâncească pe tânăr şi i-a aplicat, la rândul său o palmă, ceea ce l-a determinat pe acesta să o lovească, în continuare, cu pumnii în zona coapselor, lovituri în urma cărora femeia a căzut, „fiindu-i provocate leziuni traumatice, care au generat decesul”.
„În raport de circumstanţele comiterii faptei, în favoarea inculpatului s-a reţinut circumstanţa atenuantă a scuzei provocării, în sensul că a acţionat pe fondul unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea victimei, produsă prin atingerea gravă a demnităţii (injurii, cuvinte jignitoare, blesteme) şi a unei stări de nervozitate determinată de atitudinea victimei de-a lungul timpului (aproximativ 12 ani), aceasta fiind cunoscută ca o consumatoare de băuturi alcoolice care provoca scandal în familie, fiind internată în mod repetat la secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, pentru dezalcoolizare”, arată Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.
La audiere, autorul a recunoscut şi a regretat fapta. Acesta urmează să fie prezentat vineri judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Olt cu propunere de arestare la domiciliu.
(sursa: Mediafax)