Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu: Intervenţiile publice ale preşedintelui pe lângă conducătorii MP demonstrează implicarea sa făţişă şi anticonstituţională

Tăriceanu: Intervenţiile publice ale preşedintelui pe lângă conducătorii MP demonstrează implicarea sa făţişă şi anticonstituţională

Copreşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a declarat miercuri că intervenţiile publice ale preşedintelui Klaus Iohannis din aceste zile pe lângă conducătorii Ministerului Public demonstrează "implicarea sa făţişă şi anticonstituţională în ştirbirea justiţiei".

Tăriceanu a cerut, în acest context, publicarea stenogramelor discuţiilor purtate de şeful statului cu cei doi responsabili din Ministerul Public. "Credem că declaraţiile date publicităţii până în prezent de preşedintele Iohannis, de procurorul-general şi de procurorul-şef al DNA pe temele amintite sunt insuficiente", a explicat liderul ALDE, potrivit unui comunicat al partidului transmis AGERPRES.

El a susţinut că opinia publică are dreptul să cunoască 'întregul adevăr'.

"Nu cred că îşi închipuie cineva că, după aproape doi ani de tăcere la Cotroceni, perioadă în care a transformat Administraţia Prezidenţială în agenţie de voiaj, preşedintele Iohannis a devenit brusc foarte preocupat şi foarte vocal în apărarea independenţei justiţiei. Intervenţiile sale publice din aceste zile pe lângă conducătorii din Ministerul Public demonstrează implicarea sa făţişă şi anticonstituţională în ştirbirea independenţei justiţiei", a afirmat Tăriceanu.

În opinia sa, "tot deasupra legii şi a Constituţiei şi în total dispreţ faţă de democraţie se încadrează şi intrarea preşedintelui României în fruntea unei campanii electorale făţişe în favoarea PNL".

Tăriceanu a adăugat că mecanismul, care lucrează la "victoria neconstituţională a preşedintelui Iohannis şi a echipei sale oculte, are drept principal vector de acţiune eliminarea din scenă, fie şi temporară, a liderilor din tabăra adversă, aşa încât singurele opţiuni pentru viitoarea conducere politică a ţării să rămână cele agreate de preşedinte".

Potrivit liderului ALDE, după scrutinul parlamentar, "anchetele, dosarele, acuzaţiile îşi vor fi făcut efectul, ele nu mai interesează, sunt lăsate pradă uitării, aşa cum s-a întâmplat la alegerile locale".

El a susţinut totodată că "paradigma" pe care o foloseşte în declaraţii preşedintele Iohannis în vederea alegerilor este următoarea: "Eu apăr justiţia, eu completez actul de justiţie prin decizii politice, eu îi elimin pe corupţi din scenă, eu schimb clasa politică". Însă, a adăugat Tăriceanu, realitatea este "diametral opusă".

"Realitatea este diametral opusă. DNA este instrumentul instituţional care iniţiază la comandă politică compromiterea adversarilor preşedintelui, indiferent dacă aceştia sunt sau nu vinovaţi. DNA a devenit actorul politic principal al campaniei electorale (are toate atuurile să devină oricând partid). DNA are în acelaşi timp şi prerogativele de anchetator, dar un anchetator aflat deasupra legii, pentru că aplică sau nu aplică legea pe bază de criterii discreţionare şi comenzi politice", a completat liderul ALDE, conform comunicatului citat.

Tăriceanu a transmis totodată că, dacă ALDE va avea suficientă forţă în viitorul Parlament, va căuta şi dezvălui adevărul cu privire la "cazuri concrete când mersul normal al justiţiei a fost deturnat în favoarea unor interese personale sau de grup".

"Aceasta va contribui la restabilirea unei reale independenţe a justiţiei faţă de factorul politic. Vrem să oprim parcursul periculos pe care a pornit preşedintele României în campania electorală. Vrem să primim asigurări că preşedintele României va respecta voinţa majorităţii electoratului, aşa cum va rezulta în urma votului din 11 decembrie", a susţinut el. www.agerpres.ro

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri