Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu: Obiectivul ALDE este intrarea în Parlament; electoratul liberal trebuie să aibă reprezentare parlamentară

Tăriceanu: Obiectivul ALDE este intrarea în Parlament; electoratul liberal trebuie să aibă reprezentare parlamentară

Obiectivul ALDE la alegerile parlamentare este intrarea în Parlament, pentru că este important că electoratul liberal să aibă reprezentare parlamentară, a declarat sâmbătă copreşedintele Alianţei Călin Popescu-Tăriceanu.

"Nu consideraţi că partida e câştigată pentru alegerile parlamentare. Va fi o luptă dură. (...) Obiectivul, în mod clar, este intrarea în Parlament. Nu vreau să intrăm în Parlament, numai ca să fim în Parlament. E un lucru important ca electoratul liberal din România să aibă reprezentare în Parlament", a spus Tăriceanu la întâlnirea cu reprezentanţii Tineretului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor (TLDE) şi Organizaţiei Femeilor Liberal Democrate (OFLDE), din cadrul şcolilor de vară ale celor două organizaţii ALDE, de la Neptun.

Tăriceanu a mai spus că are ambiţia ca în 2020 ALDE să fie al doilea partid al României şi să depăşească PNL.

"Eu mă rog în fiecare seară să rămână la conducerea PNL-ului cei doi lideri. Dacă vom reuşi să performăm la guvernare şi la nivel local şi la nivel guvernamental, putem să ne consolidăm în aşa fel încât să ne atingem acest obiectiv", a mai spus Tăriceanu, care a participat la întâlnirea de la Neptun alături de copreşedintele ALDE Daniel Constantin.

Tăriceanu a subliniat că ALDE este singurul partid de factură liberală în momentul de faţă în România, iar programul său politic la parlamentare se va axa pe două direcţii.

"Una din ele (...) este cea legată de apărarea drepturilor şi libertăţilor individului, astăzi pusă serios în pericol de derapajele de la statul de drept, care le întâlnim din ce în ce mai frecvent prin forma abuzurilor şi exceselor care se petrec împotriva simplilor cetăţeni. Şi al doilea element este cel legat de performanţa economică, (...) lucru esenţial pentru crearea bunăstării pentru cetăţeni", a spus Tăriceanu.

El a mai afirmat că a demonstrat aceste lucruri între 2004-2008 şi între 2012-2015, însă efortul a fost "curmat" odată cu venirea guvernului tehnocrat.

Referitor la o posibilă concurenţă în alegeri din partea PRU, Tăriceanu a spus că acest subiect este "o gogoaşă" care s-a umflat şi cu ajutorul mass-media.

"Noi, ca partid de esenţă nu numai liberală, dar şi democrată, respingem orice discurs naţionalist, xenofob, de genul celui care urmează să fie promovat de acest partid", a spus Tăriceanu.

Copreşedintele ALDE a făcut referire şi la afirmaţiile ambasadorului SUA de la Chişinău, James Pettit, precizând că ceea ce s-a întâmplat este "o realitate neplăcută cu care România se confruntă".

"România trebuie să se manifeste ca o ţară care are propriul ei interes naţional şi este o ţară suverană, după cum este şi Moldova. Cred că suveranitatea unei ţări este dată, în primul rând, de voinţă populară şi eu cred că, în final, ce va face Moldova, că va rămâne ca ţară independentă sau va dori să se unească cu România, trebuie să rămână la alegerea cetăţenilor şi nu să ascultăm sfaturile ambasadorilor", a precizat Tăriceanu.

Acesta a mai afirmat că foarte mulţi dintre decidenţii politici, inclusiv guvernul tehnocrat, cred că singura politică externă pe care România trebuie să o ducă este una de "euro-confort".

"Ce spun marile ţări europene, noi spunem: 'Da, să trăiţi, am înţeles, facem la fel'. Nu există un sentiment de suveranitate naţională, de demnitate, pe care îl văd la toate celelalte ţări. Nu văd nicăieri, nicio ţară în jurul Europei, ambasadori care să vină să dea lecţii, să facă declaraţii publice, să spună ceea ce este bine şi ceea ce este rău. Mai ales că nici în ţările lor nu e totul perfect. Şi ce fac oamenii politici de la noi? Se pleacă, invită ambasadorii. Procurorul general, şeful DNA se duc la discuţii la ambasadă. Ce să discute cu ei? Un ambasador trebuie să discute cu ministrul de externe sau cu secretarul de stat. Dar ce să discute cu puterea judecătorească? Nicăieri nu se întâmplă acest lucru", a spus Tăriceanu.

Sursa: AGERPRES

Subiecte în articol: ALDE tariceanu parlament
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri