Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu, supărat pe ambasadorul George Maior: Nu ştiu pe cine reprezintă în SUA

Tăriceanu, supărat pe ambasadorul George Maior: Nu ştiu pe cine reprezintă în SUA

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, susține că ambasadorul României în SUA, George Maior, nu reprezintă interesele României în Statele Unite și nici nu mijlocește întâlniri între oamenii politici din SUA și cei din România.

”Din păcate, nici prin ambasada SUA la București, nici prin ambasada României în SUA. Am avut o firmă de consultanță care s-a ocupat nu doar de această întâlnire ci și de PR, pentru că noi constatăm că imaginea României este deformată în SUA. Observăm că ambasadorul SUA la Washington a continuat linia de pe vremea președintelui Băsescu de a izola oamenii politici din România, de a nu crea contacte cu oficialii americani pentru o mai bună imagine a României. În acest context am apelat la mijloacele legale și normale pentru a putea ajunge în contact cu oficiali americani și nu doar pentru mine, ci pentru a îmbunătăți imaginea

Nu știu pe cine reprezintă domnul Maior acolo.  Statul paralel, pe doamna Kovesi, pe Dumbravă, nu știu pe cine. Sunt de 4 ani președinte al Senatului, iar ambasadorul României în SUA nu a reușit să aranjeze nici măcar o vizită oficială pentru cei din România, nu pentru mine, dar nici pentru alți oficiali din România.”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la DC News.

Sursa: DC News 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri