Jurnalul.ro Ştiri Justitie Tarife uriașe la executări silite: "Erau vreo 20 şi ceva de milioane, şi ei au ajuns la vreo 400 şi nu ştiu cât de milioane" 

Tarife uriașe la executări silite: "Erau vreo 20 şi ceva de milioane, şi ei au ajuns la vreo 400 şi nu ştiu cât de milioane" 

Românii ar putea fi obligați să plătească taxe mult mai mari, după ce executorii judecătorești au mărit tarifele. Și asta în condițiile în care taxele actuale sunt deja foarte mari.

Acestea s-au majorat și de cinci ori, astfel că popririle pe conturile datornicilor vor ajunge la sume uriașe. 

Pentru o şedinţă de consultanţă, un executor ar urma să încaseze minim 100 de lei, ceea ce înseamnă de cinci ori mai mult.

În caz de sechestru asigurator, onorariul minim ar creşte de la 150 la 200 de lei, iar pragul maxim ar ajunge la peste 2.800 de lei.

În caz de evacuare, onorariul minim ar urma să crească de la 200 la 250 de lei iar cel maxim, pentru persoane juridice, ar putea depăşi 6.500 de lei. 

Onorariile executorilor se adaugă la valoarea datoriei. Există situaţii în care, spun avocaţii, acestea sunt şi de două ori mai mari. De exemplu, la o poprire pe cont pentru o sumă de 500 de lei, datornicul ar avea de achitat o sumă minimă de 700 de lei şi maximă de 1.860 de lei. Şi până acum, cei care ajungeau la mâna executorilor plăteau sume mari.

"Erau vreo 20 şi ceva de milioane, şi ei au ajuns la vreo 400 şi nu ştiu cât de milioane. Ştiu că pur şi simplu am rămas blocat, că aveau o adresă de Târgovişte, şi au zis că i-a costat drumul de la Târgovişte până la mine 60 de milioane. Zic, dar cu ce au venit, cu avion personal, cu ce au venit.  Când am cumpărat maşinile atunci au apărut. Mi-au cerut cheile şi actele", spune un datornic, potrivit observatornews.ro.

Onorarii la valoarea maximă

"Nu am văzut în viaţa mea, şi vorbim aici de zeci de mii de dosare de executare silită de pe tot teritoriul României, un executor judecătoresc care să îşi stabilească către zona minimală sau cea intermediară, ci de fiecare dată onorariile au fost stabilite la valoarea maximală", precizează avocatul Adrian Cuculis.

Executorii judecătoreşti spun că aşteaptă actualizarea de aproape 20 de ani, timp în care multe birouri au pus lacătul pe uşă.

"Cu onorariile actuale multe birouri nu şi mai permit aceste cheltuieli. Costurile au crescut foarte mult. În 2006, costurile pentru un consilier juridic erau 600-700 de lei, salariul minim era de 300 de lei. Acum e 3.000 de lei", afirmă Marian Panait, executor judecătoresc.

Ordinul Ministerului Justiţiei cu noile tarife minime se află în dezbatere publică.

Subiecte în articol: tarife executori judecatoresti
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri