Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Tarifele poliţelor RCA scurtcircuitează încrederea în asigurători

Tarifele poliţelor RCA scurtcircuitează încrederea în asigurători

de Adrian Stoica    |   

Companiile de asigurări continuă politica de scumpire agresivă a asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto (RCA). Este cunoscută revolta transportatorilor faţă de aceste scumpiri, care a dus deja şi la blocarea unor drumuri,  dar de majorarea tarifelor nu au scăpat nici persoanele fizice. Mai mult, sistemul bonus-malus a fost redefinit de asigurători după bunul plac, acţionând doar în folosul lor.

Piaţa de asigurări traversează cea mai bună perioadă a sa din ultimii 20 de ani. Încasările sunt semnificativ mai mari, iar frecvenţa daunelor şi despăgubirile plătite sunt în scădere. Totuşi, în ciuda acestor rezultate bune, piaţa nu a evoluat deloc, având în vedere că ea continuă să se bazeze pe vânzarea unor asigurări obligatorii. Dintre acestea, poliţele RCA sunt cele mai vizibile, ele asigurând cea mai mare parte din creşterea pieţei.

Mai uşor de scumpit

Odată cu intrarea în vigoare a setului european de directive Solvency II, pentru a îndeplinii noile criterii de solvabilitate, asigurătorii aveau la îndemână două variante: ori firma mamă făcea o infuzie de capital în societatea de asigurări din România, ori să majoreze tarifele RCA. Realitatea arată că varianta a doua le-a fost mai la îndemână. Transportatorii sunt deja în stradă, preţul poliţelor pentru tinerii de până în 30 de ani a crescut cu peste 35% , în medie, în ultimul an, iar în cazul pensionarilor creşterea a fost de 50-60%.

Cu daune, fără daune, tot creşte

În ciuda faptului că majoritatea şoferilor nu au înregistrat daune şi s-ar califica la o clasă de bonus superioară, ei au fost obligaţi să suporte un cost mai mare pentru poliţa RCA invocându-se diverse motive, deşi bonificaţia ar fi trebuit să se simtă în preţ. Practic, sistemul bonus- malus nu funcţionează şi în favoarea clientului, ci doar a asigurătorului. Pe de altă parte, dacă îţi schimbi maşina, bonificaţia nu se transferă. Porneşti de la clasa bonus 0, adică maşină nouă, fără istoric şi RCA mai scump.

Sistemul CEDAM, fentat

Sistemul CEDAM, baza de date a asigurătorilor  care oferă evidenţa poliţelor RCA şi daunalitatea pentru fiecare maşină, s-a dovedit uşor de fentat de şoferii descurcăreţi şi agenţii de asigurări dispuşi să ciupească un ban în plus. Aşa se face că un şofer care are la activ mai multe accidente şi este la clasa malus 10 (adică ar avea de plătit un RCA mare), se  “ transferă” rapid la clasa bonus 0 (  RCA mai mic ) cu ajutorul unui agent de asigurări care la încheierea unei noi poliţe îi înscrie eronat maşina în sisteml CEDAM. Îi inversează două cifre din seria de la şasiu, de exemplu, şi CEDAM o înregistrează ca o maşină nouă, rezultând astfel un RCA mai ieftin. Această practică este foarte des întâlnită, spun surse din piaţa de asigurări, iar totul este posibil pentru că ASF ţine în viaţa un sistem imperfect. Acest gen de fraudă s-a extins deoarece oricine din piaţa de asigurări are acces şi poate opera în această bază de date, susţin aceleaşi surse. Pe de altă parte, deşi baza există din 2008, iar ASF a plătit pentru ea până acum peste 53 de milioane de euro, nimeni nu a fost interesat să o coreleze cu baza de date a Registrului Auto Român sau cu cea a Poliţiei. În acest fel s-ar vedea imediat că serie de şasiu este inventată şi maşina în cauză nu este înregistrată în România. În final, pierderile provocate de acest gen de fraunde se regăsesc în poliţele RCA ale celorlalte maşini.

Se cere revocarea preşedintelui ASF

Situaţia tensionată de pe piaţa asigurărilor, care a marcat două falimente, ar putea să se întoarcă împotriva preşedintelui ASF, Mişu Negriţoiu. La mijlocul lunii iunie a acestui an, la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a fost înregistrată o solicitare pentru revocarea acestuia din funcţie, imputându-i-se, în general, disfuncţionalităţile pieţei. Ea aparţine deputatului Adrian Gurzău.

 

De exemplu, pentru un tînăr de 26 de ani care deţine o maşină cu un un motor de 1.600 de centrimetri cubi, preţul poliţei obligatorii porneşte de la 1710 lei şi ajunge până la 3.244 de lei.

Indicatorii sunt în favoarea asiguraţilor

Frecvenţa daunelor la persoanele fizice  a scăzut din 2010 până în 2016 cu 60%, adică de la 11% la 4,84%, potrivit studiului Milliman comandat de ASF, iar în cazul persoanelor juridice a scăzut cu 20%. De asemenea, pentru ambele categorii de asiguraţi nivelul despăgubirilor a fost în scădere. Un singur lucru a crescut: tariful poliţelor RCA.

Costurile de reasigurare, cheltuielile cu serviciile de consultanţă, IT  sau de închiriere de birouri încheiate între firmele aceluiaşi grup la preţuri nejustificat de mari sunt alte cauze care duc la creşterea tarifelor RCA şi, în paralel, la exportul de profit. ASF a sesizat aceste anomalii referitoare la preţurile de transfer Fiscului, dar  acesta păstrează tăcerea.

Subiecte în articol: rca polita RCA polite rca asigurare auto
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri