Când se încarcă populaţia cu tarife la utilităţi şi taxe până la nivelul veniturilor, se ajunge la sclavagism. Înseamnă că nu se doreşte crearea unei clase de mijloc care să economisească.
Iar actuala mare criză nu mai e una de supraproducţie, fiindcă relaxarea cantitativă a permis mutarea greutăţii pe supraîndatorarea populaţiei. Li s-au luat oamenilor banii cu taxe şi li s-au dat în schimb împrumuturi bancare cu care să cumpere de la corporaţii.
Dar, degeaba-s făcuţi ei sclavi cu supraîndatorare dacă-i ţinut sus preţul activelor şi materiilor prime. Bogaţii nu-și pot exercita puterea dată de avuţie, pentru că activităţile generatoare de profit vor fi supraevaluate. În ce sens? Cel ce deţine capitalul vrea să cumpere creativitate pentru care plăteşte un preţ de transfer pe relaţia profit - salarii, însă primește un mod de organizare corporatist.
Societatea e astfel construită încât finanţatorul să ia de la angajat creativitate. Dar formele moderne de sclavagism au înlocuit-o cu clişee şi marketing, în contextul în care au standardizat activitatea şi au reprimat competiţia pe fondul globalizării.
Creativitatea e subminată de politic şi ajunge să fie supraevaluată cu bariere fiscale. Ca urmare, producătorii de bunuri le fabrică în China comunistă, ceea ce invalidează principiul: Sunt prea sărac să cumpăr ieftin.
Dar mai important e că ceea ce numim capitalism nu mai stimulează performanţa. Lumea evoluează cu creativitate, libertate şi alocarea capitalurilor pe criterii de piaţă. Nu modul de organizare trebuie să fie vioara întâi, ci creativitatea.
Creativitatea şi libertatea trebuie puse înaintea disciplinei. Principiile, în faţa amenzilor. Nu politicienii şi corporaţiile trebuie să fie stăpânii indivizilor, iar mâna invizibilă a pieţei nu trebuie să fie înlocuită cu cea politizată, ce redistribuie resursele.
O societate de acest fel e una feudală, păstrează privilegiile prin moştenire şi interzice circulaţia elitelor ca urmare a limitării creării clasei de mijloc, ce le alimentează.