Jurnalul.ro Cultură Teatru Teatrul de Balet Sibiu dansează în Piața Mare, după o pauză de trei ani

Teatrul de Balet Sibiu dansează în Piața Mare, după o pauză de trei ani

de Magdalena Popa Buluc    |   

Piața Mare, locul de întâlnire cu cele mai importante evenimente culturale din Sibiu, redevine în acest an, după o pauză de trei ani, cauzată de pandemie, cea mai mare „sală de spectacole” sub cerul cu stele, în aer liber, pentru iubitorii dansului. Teatrul de Balet Sibiu se pregătește pentru închiderea stagiunii 2022 - 2023, cu un grandios spectacol de balet clasic, prezentat în premieră absolută în Piața Mare din Sibiu.

Spectacolul „Rigoletto”, coregrafia Valentin Barteș, spectacol ce va aduce pe scenă peste 100 de artiști, va marca totodată reluarea tradiției baletului sibian de a se întâlni cu publicul în Piața Mare, la final de stagiune. Spectacolul va avea loc joi, 20 iulie 2023, de la ora 21:00, în Piața Mare, iar accesul publicului la eveniment va fi, ca în fiecare an, gratuit.

 

După o stagiune încărcată, în care baletul sibian a prezentat nu mai puțin de 49 de reprezentații de dans clasic, neoclasic, contemporan sau teatru-dans, a participat la turnee internaționale în Germania, Italia, Belgia, Olanda și Polonia și a dansat pe scena unora dintre cele mai importante festivaluri de artele sepctacolului din Europa, dintre care amintim aici prezența în premieră la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, cu spectacolul coupé „Bolero și În numele bucuriei” (prezentat indoor) și „În numele bucuriei”, prezentat în aer liber, dansatorii Teatrului de Balet Sibiu repetă pentru premiera absolută a spectacolului „Rigoletto”, coregrafia Valentin Barteș, spectacol care va închide anul acesta stagiunea, în Piața Mare Sibiu. Premiera „Rigoletto” se adaugă unei serii de cinci premiere pe care baletul sibian le-a prezentat publicului în acest an:  „Romeo și Julieta. Rock Story”, coregrafia Marcello Algeri, (dans contemporan, pe muzică de Queen), „Despre noi”, coregrafia Dragoș Roșu, regia Beatrice Rancea (teatru-dans), „Noaptea Valpurgiei”, coregrafia Valentin Barteș (balet clasic), „One way ticket”, coregrafia Sandra Mavhima (dans contemporan) și „Tango”, coregrafia Amalia Mîndruțiu, regia Beatrice Rancea (spectacol de tangouri argentiniene).

„În 2010, am prezentat publicului primul spectacol de balet în aer liber, din istoria recentă a Sibiului, spectacolul „Carmen”, realizat de coregraful Valentin Barteș și am marcat atunci momentul de început al unei noi tradiții, aceea ca o dată pe an, vara, la final de stagiune, să dăm întâlnire publicului în aer liber și să ne bucurăm împreună de sublimul acestei arte minunate, care este baletul. Din 2010 și până în 2020, am produs pentru Piața Mare nu mai puțin de 24 spectacole de balet clasic, dans contemporan, teatru-dans, iar întâlnirile noastre cu publicul s-au bucurat în fiecare an de aprecierea publicului nostru. A venit momentul să reluăm această tradiție atât de dragă atât nouă, artiștilor, dar și publicului din Sibiu și pretutindeni și ne bucurăm că în acest an aniversar, când sărbătorim 15 ani de activitate, să îl avem din nou alături pe Valentin Barteș, un creator neobosit și un artist desăvârșit, care și-a dedicat întreaga carieră scenei dansului și alături de care am început acest demers în anul 2010.” Ovidiu Dragoman, Manager Casa de Cultură a Municipiului Sibiu - Teatrul de Balet Sibiu

 

Retrospectivă spectacole în aer liber produse de Teatrul de Balet Sibiu

  • 2010: „Carmen”, coregrafia Valentin Barteș, regia MC Ranin, dirijor Gabriel Bebeșelea (balet clasic)
  • 2011: „Romeo și Julieta”, coregrafia Pavel Rotaru (balet clasic)
  • 2012: „Harap Alb. De la clasic la modern”, coregrafia Doina Botiș, Edi Stancu
  • 2013: „Cenușa Timpului”, coregrafia Doina Botiș, regia Ovidiu Dragoman, cu participarea LIVE a trupei rock Riff
  • 2014: „Concert en Bleu”, coregrafia Russell Hewey, „Nota, vă rog!”, coregrafia Aleisha Gardner și Russell Hewey, „Impetus”, coregrafia Aleisha Gardner
  • 2015: „Escapadă urbană” și „Nichita” coregrafia Russell Hewey, „9 pași”, coregrafia Aleisha Gardner
  • 2016: „Angelic”, coregrafia Ovidiu Matei Iancu, „Paria”, coregrafia Joshua Legge, „Einstein”, coregrafia Aleisha Gardner
  • 2017: „Recolta”, coregrafia Jacob Connor, „Poveste despre suflet. Poveste despre trup”, coregrafia Kirill Ermolenko, „Swaraj”, coregrafia Joshua Legge, „Peer Gynt”, coregrafia Aleisha Gardner
  • 2018: „Vicii”, coregrafia Claudiu Buldan, „Lacul Jazz”, coregrafia Kiril Ermolenko, „Pentru dragoste”, coregrafia Myrna Squire, „Dedicat suferinței”, coregrafia Angel Martinez Sanchez, „Familia”, coregrafia Jacob Connor
  • 2019: „În numele bucuriei”, coregrafia Angel Martinez Sanchez, „Alice în țara minunilor”, coregrafia Jacob Connor

 

Despre Teatrul de Balet Sibiu

Teatrul de Balet Sibiu este prima companie de dans din România cu o componență internațională a corpului de balet, model adoptat în momentul de față și de celelalte corpuri de balet, ale operelor naționale din țară. Acest fapt conferă Sibiului și instituției o deschidere și vizibilitate extraordinare în plan internațional. În 2008, anul în care a fost înființat, Teatrul de Balet Sibiu avea doar zece dansatori, astăzi corpul de balet numără 35 de dansatori proveniți din România, Noua Zeelandă, Australia, Canada, Spania, Italia, Marea Britanie, Franța, Japonia, Republica Dominicană, Brazilia, Cuba și Ucraina. Instituția este solidară cu artiștii ucraineni afectați de izbucnirea războiului din țara vecină, iar în anul 2021 a primit în componența sa un cuplu de soliști ai Operei de Stat din Odessa, care s-au integrat foarte bine la Sibiu.

 

Subiecte în articol: Teatrul de Balet Sibiu piata mare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri