Jurnalul.ro Ştiri Externe Teheranul anunţă eliberarea unui petrolier reţinut de Riad; tensiunile continuă în jurul petrolierului britanic sechestrat de Iran

Teheranul anunţă eliberarea unui petrolier reţinut de Riad; tensiunile continuă în jurul petrolierului britanic sechestrat de Iran

Teheranul a anunţat duminică "eliberarea" în ajun de către Arabia Saudită a unui petrolier iranian reţinut în aprilie din cauza unei probleme tehnice, relatează AFP.

Vasul Happiness 1 "a fost eliberat în urma negocierilor şi se îndreaptă către Golful Persic", a afirmat ministrul iranian al transporturilor, Mohammad Eslami, citat de agenţia oficială de presă Irna.

Agenţia oficială a Ministerul iranian al Petrolului a explicat că petrolierul iranian a fost constrâns să oprească pentru reparaţii în portul Jeddah din vestul Arabiei Saudite după o "pană de motor" în Marea Roşie.

Iranul şi Arabia Saudită, state vecine separate de apele Golfului, sunt angajate într-un război pentru influenţa regională şi au rupt relaţiile diplomatice în urmă cu peste trei ani.

Anunţul "eliberării" petrolierului iranian survine în contextul în care vineri autorităţile iraniene au sechestrat, vineri, un petrolier britanic, afirmând că a fost implicat într-un accident, explicaţie respinsă de Londra, care a evocat un gest de ostilitate.

Emisarul iranian în Marea Britanie Hamid Baeidinejad a transmis duminică pe Twitter că "guvernul britanic ar trebui să ţină în frâu forţele politice interne care vor escaladarea tensiunilor bilaterale dincolo de problema navelor, lucru periculos şi neînţelept într-un moment sensibil în regiune", adăugând că Iranul este "gata pentru diferite scenarii".

Sultanatul Oman, care împarte cu Teheranul controlul strâmtorii Ormuz, unde a fost sechestrat petrolierul britanic Stena Impero, a făcut apel în ce-l priveşte duminică la autorităţile iraniene să elibereze nava şi la "reglementarea diplomatică a diferendelor dintre Iran şi Marea Britanie".

Ministrul iranian al petrolului, Bijan Zanganeh, a asigurat duminică, potrivit agenţiei Shana, că exporturile de petrol ale ţării nu au avut de suferit în urma recentelor incidente cu petroliere din Golf.

AGERPRES

Subiecte în articol: teheran tensiuni comerciale
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri