Jurnalul.ro Ştiri Politică Tehnocraţii rămân în cărţi şi după parlamentare

Tehnocraţii rămân în cărţi şi după parlamentare

de Marius Gîrlașiu    |   

Klaus Iohannis ar putea nominaliza un nou premier tehnocrat după alegerile parlamentare, dacă niciun partid nu va obţine majoritatea necesară pentru a forma Guvernul. Scenariul îi aparţine consilierului pe politică internă al preşedintelui, Laurenţiu Ştefan, care crede că PSD şi PNL vor obţine în jur de 32-35% la alegerile din toamnă.

"În mod clar, preşedintele va căuta un prim-ministru. O să vedem dacă acesta va fi unul politic sau unul cu o carieră politică mai scurtă sau chiar un tehnocrat. Sunt în continuare multe semne de întrebare", a declarat consilierul preşedintelui la o conferinţă organizată de Reuters. Viitorul premier ar putea fi tot Dacian Cioloş, chiar dacă ALDE şi PSD îi pregătesc deja debarcarea după alegerile locale printr-o moţiune de cenzură. "Este valoros pentru politica din România. Cred că România şi partidele româneşti ar avea o sursă valoroasă la dispoziţie dacă se va decide să intre în arenă după alegeri", a explicat Ştefan. Consilierul lui Iohannis se aşteaptă ca PSD şi PNL să obţină “scoruri bune în alegeri, de 32-35%, însă insuficient pentru a impune un prim-ministru”, astfel că ar avea nevoie de alianţe pentru a putea forma o majoritate în Parlament.

 

S-au lămurit cu tehnocraţia

Liberalii au reacţionat primii după declaraţiile consilierului de la Cotroceni, însă au exclus varianta unui nou premier tehnocrat din toamnă. “Tehnocraţia este doar o soluţie temporară, viabilă doar pe termen scurt, pentru a asigura stabilitate într-un an electoral complicat. În urma acestor alegeri, ne dorim să administrăm cât mai multe oraşe ale României, iar în toamnă să formăm majoritatea parlamentară pentru desemnarea unui premier liberal”, a explicat liderul PNL Alina Gorghiu. “Nu comentez pentru că nu merită”, a reacţionat şi liderul ALDE, Tăriceanu fiind cel care a propus ca Cioloş să rămână premier într-un Guvern interimar cu puteri limitate.

Curtat în dese rânduri de liberali, Dacian Cioloş ar putea conduce Guvernul şi după alegerile parlamentare din toamnă, în ciuda presiunii exercitate de liderii ALDE şi PSD.

 


 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri