Jurnalul.ro Sport eXtrasport Tenis: Ilie Năstase şi Irina Begu îi vor premia pe cei mai buni juniori români

Tenis: Ilie Năstase şi Irina Begu îi vor premia pe cei mai buni juniori români

Fostul tenisman Ilie Năstase şi jucătoarea Irina Begu îi vor premia, luni, în cadrul conferinţei de presă de lansare a celei de-a şasea ediţii a turneului Junior Trophy de la Bucureşti, pe cei mai buni juniori români. 

Printre jucătorii care vor primi Trofeul "Tinere Talente", oferit de Federaţia Română de Tenis, se numără Mihai Alexandru Coman (CSM Craiova) şi Iulia Andreea Ionescu (CSM Bucureşti). Cei doi juniori au câştigat la masculin, respectiv feminin, selecţia naţională rezervată categoriei de vârstă sub 12 ani organizată zilele trecute de FRT la Bucureşti. 

De asemenea, fosta jucătoare Cătălina Cristea va oferi Trofeul "Fair Play" în memoria Florenţei Mihai. 

Conferinţa de presă de lansare a celei de-a şasea ediţii a turneului Junior Trophy, competiţie internaţională din cadrul Tennis Europe, categoria 1, care va avea loc în perioada 21-28 mai, este programată, luni, de la ora 11,00, la Centrul Naţional de Tenis. 
AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri