Jurnalul.ro Ştiri Externe Tentativă de asasinat: Un bărbat a îndreptat un pistol spre capul vicepreședintelui Argentinei

Tentativă de asasinat: Un bărbat a îndreptat un pistol spre capul vicepreședintelui Argentinei

Un bărbat a îndreptat un pistol spre capul vicepreședintelui Argentinei, într-o „tentativă de asasinat”, potrivit Sky News.

Cristina Fernandez de Kirchner a fost amenințată în fața casei sale din Buenos Aires, dar nu a fost rănită și nu s-au tras focuri de armă, au anunțat autoritățile.

Ulterior, președintele Argentinei a spus că bărbatul a apăsat pe trăgaci, dar arma nu s-a declanșat.

O înregistrare video de la fața locului, difuzată de canalele locale de televiziune, o arată pe Fernández ieșind din mașina ei. Ea este înconjurată de susținători, iar apoi din mulțime apare un bărbat care întinde mâna în care se pare că ține un pistol.

Sute de protestatari s-au adunat în ultimele zile pentru a o susține pe fosta președintă, care se află în mijlocul unui proces de corupție.

Un bărbat a fost arestat în apropiere, iar o armă a fost găsită la câțiva metri de locul faptei, potrivit unui purtător de cuvânt al poliției. Potrivit primelor informații, arma era încărcată.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: argentina
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri