Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) ar putea hotărî miercuri să prelungească cu încă 12 luni termenul de relocare a autobazei STB din Floreasca, strada Donizetti, pentru construirea unei parcări, întrucât STB se află în imposibilitatea mutării activităţii într-o locaţie cu infrastructură corespunzătoare pentru transport public de călători.
Un proiect de hotărâre pe această temă, care se regăseşte pe ordinea de zi a şedinţei CGMB din 29 ianuarie, prevede că termenul de 12 luni curge de la data intrării în vigoare a hotărârii, iar relocarea se va face la alte amplasamente care vor fi identificate ulterior.
"În prezent, Societatea de Transport Bucureşti STB SA se află în imposibilitatea relocării activităţii într-o locaţie ce beneficiază de infrastructura corespunzătoare desfăşurării activităţii de transport public de călători", prevede referatul de aprobare al proiectului.
Printr-o adresă a STB din 15 ianuarie, înregistrată la Direcţiei Transporturi din cadrul Primăriei Capitalei, s-a transmis o notă de fundamentare în care se prezintă situaţia capacităţii de exploatare din cele opt autobaze, precum şi deficitul care se va înregistra, începând cu 1 februarie, dată la care începe relocarea activităţii de exploatare a autobazei Pipera.
Pe 17 ianuarie 2018, consilierii municipali au adoptat o hotărâre care prevede preluarea în administrarea directă a CGMB a autobazei situate pe str. Donizetti nr. 8-10, în vederea realizării unei parcări. S-a aprobat relocarea autobazei RATB, în termen de 12 luni de la data intării în vigoare a hotărârii.
Urmare a unei note de fundamentare a STB transmise pe 23 ianuarie 2019, a fost adoptată o hotărâre CGMB pe 31 ianuarie 2019 prin care s-a aprobat prelungirea termenului de relocare a autobazei cu 12 luni de la intrarea în vigoare a hotărârii.