Jurnalul.ro Auto Tesla lansează o nouă variantă Model S

Tesla lansează o nouă variantă Model S

Producătorul american de autovehicule electrice Tesla lansează, astăzi, versiunea high-end Model S ''Plaid''. Elon Musk vrea astfel să-și surclaseze concurenții, Porsche, Mercedes-Benz şi Lucid Motors pe piaţa vehiculelor electrice, scrie Reuters. Sedanul de lux Model S a fost lansat în 2021. 

Ceremonia va fi transmisă live de la Uzina Tesla din Gremont, California, începând cu ora locală 7 pm PT (02.00 GMT). Preţul automobilului este de 129.990 dolari, faţă de 79.990 dolari al Model S.
Acesta este echipat cu un volan similar manşei avioanelor. Elon Musk a anulat o altă versiune, Model S Plaid+, care ar fi avut o autonomie cu 33% mai mare decât Model S Plaid prin utilizarea unei tehnologii avansate de baterii electrice.

"Cu siguranţă Model S Plaid este menit să ajute la reducerea migraţiei actualilor proprietari de Tesla spre alţi producători. Cred că ceea ce vedem acum este că Tesla nu mai este singurul producător", spune Ed Kim, vicepreşedinte la firma de consultanţă AutoPacific.

Elon Musk spune că noul model este cea mai rapidă mașină din lume, ajunge de la zero la 60 de mile pe oră (97 de kilometri) în 1,99 secunde şi are o autonomie de 390 de mile (627 de kilometri).

Subiecte în articol: tesla
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri