Premierul britanic a acordat un interviu pentru ediţia din Marea Britanie a revistei Vogue şi o întrebare, în mod particular, a agitat opinia publică.
Iată pasajul respectiv:
„Dacă aţi avea o superputere, care ar fi aceea?
Cred că mi-aş dori să mă asigur că toată lumea de pe pământ are apă potabilă şi mâncare suficientă, pentru a nu mai vedea oameni care mor de foame”.
Ideea este că ea chiar este şeful statului cu una dintre cele mai mari economii din lume, iar asta înseamnă că are într-adevăr puterea de a ajuta stopa înfometarea populaţiei, atât din Marea Britanie, cât şi din afara ei, scrie Indy100.
Oamenii au reacţionat imediat şi au ironizat declaraţia premierului. Le puteţi vedea accesând sursa citată.